Ministerul Transporturilor: Vom face o propunere legislativă pentru acordarea de plăţi compensatorii disponibilizaţilor de la CFR

0

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii lucrează la o propunere legislativă care să prevadă acordarea de plăţi compensatorii celor peste 9.000 de angajaţi de la companiile de cale ferată care urmează să fie disponibilizaţi, a declarat joi (17 septembrie 2009) Constantin Axinia, subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor.

‘Căutăm soluţii şi vom face o propunere legislativă pentru acordarea unor plăţi compensatorii personalului ce urmează să fie disponibilizat. Dacă nu se va face restructurarea căii ferate situaţia va şi mai grea în sensul că nu vor mai fi bani pentru salarii mai ales că lichidarea pe luna august nu a fost încă plătită angajaţilor de la cele 3 companii’, a spus Constantin Axinia.

Acesta a precizat că în urma discuţiilor cu sindicatele s-a ajuns la următoarele cifre, 1.200 de disponibilizaţi de la CFR Călători, 600 de disponibilizaţi de la CFR SA şi 6.700 de disponibilizaţi de la CFR Marfă.

Oficialul a precizat că dificultăţile celor trei companii vin din faptul că CFR Călători nu a primit subvenţia de la stat, CFR Marfă se finanţează din venituri proprii, care au scăzut cu până la 60% comparativ cu anul trecut iar CFR SA nu poate încasa taxa de utilizare a infrastructurii de la cele două companii astfel încât o parte din sumele aflate în conturile acestor societăţi sunt folosite pentru activitatea curentă şi mai puţin pentru plata salariilor.

‘CFR Marfă mai are şi un împrumut sindicalizat şi va trebui să plătească rata lunar şi nu trimestrial iar la această problemă se adaugă şi blocarea unor conturi ale companiei din cauza unor datorii’, a spus Axinia.
Reprezentanţii sindicatelor susţin că disponibilizarea oamenilor nu va rezolva problemele căii ferate şi că nu vor accepta sacrificarea personalului fără plăţi compensatorii.

‘Din păcate, dacă în alte ţări operatorii feroviari de stat au fost sprijiniţi în România nu s-a întâmplat acest lucru. Suntem de acord că există un excedent de personal în sistemul feroviar dar nu suntem de acord cu sacrificarea acestor salariaţi fără acordarea de plăţi compensatorii.
E mai simplu să spui că rezolvi problemele CFR dacă faci disponibilizări decât să restructureze calea ferată’, a spus Gheorghe Popa, preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.