Noi prevederi legislative în materie de TVA, din ianuarie 2010

0

Noile prevederi legislative in materie de TVA vor intra in vigoare in toate Statele Membre ale Uniunii Europene, incepând cu 1 ianuarie 2010, informeaza KPMG, care precizeaza intr-un comunicat adresat miercuri (16 septembrie 2009) ca noile prevederi se refera, in special, la locul taxarii pentru prestarile de servicii si procedurile legate de rambursarea TVA pentru contribuabili persoane nerezidente.

Aceste prevederi fac parte din Directiva 2008/8/CE, Directiva 2008/9/CE si Regulamentul (CE) nr. 143/2008, care formeaza asa-numitul “Pachet de TVA” si mai sunt reglementate si aspecte, legate de colaborarea si transmiterea de informatii intre autoritatile fiscale ale statelor membre.
Ministerul Finantelor Publice a publicat recent proiectul de modificare a Codului Fiscal, in vederea implementarii pachetului de TVA, precum si a altor directive si regulamente europene in domeniul impozitului pe profit si al accizelor.

KPMG a organizat miercuri la Bucuresti o conferinta despre Pachetul de TVA si noile reguli de impozitare in domeniul accizelor. Ramona Jurubita, Tax Partner in cadrul KPMG România si coordonator al echipei de impozite indirecte, a explicat ca, incepând cu 1 ianuarie 2010, pachetul de TVA prevede ca regula generala taxarea la locul unde este stabilit beneficiarul, nu prestatorul de servicii, atunci când beneficiarul este persoana impozabila.

Pe de alta parte, in cazul serviciilor prestate catre beneficiari, persoane neimpozabile, regula generala prevede ca serviciile sunt taxabile la locul unde este stabilit prestatorul, regula aplicabila, de altfel, si in prezent.
Noile reguli vor prevedea, de asemenea, exceptii de la regulile de baza. Exista, de exemplu, reguli specifice de impozitare in cazul serviciilor de intermediere, de transport, precum si pentru serviciile de inchiriere de mijloace de transport si ambarcatiuni de agrement (acestea din urma având reguli diferite in functie de durata contractelor) si altele.

Comisia Europeana a introdus noile reguli in materie de TVA in vederea armonizarii impozitarii serviciilor la nivelul tuturor statelor membre si, pe cât posibil, a eliminarii operatiunilor care genereaza TVA in alt stat membru decât cel in care contribuabilul este stabilit. Toate aceste demersuri au fost facute in vederea scaderii nivelului costurilor cu TVA la nivelul contribuabililor.

Pe de alta parte, apar obligatii declarative noi, printre care, cea mai importanta este intocmirea declaratiei recapitulative a serviciilor prestate catre / primite de la alte persoane impozabile din UE. Tot in vederea scaderii costurilor cu TVA, s-a simplificat si procedura de rambursare a taxei catre persoanele impozabile stabilite in alt Stat Membru decât cel in care taxa este datorata.

Începând cu 1 ianuarie 2010, contribuabili români vor transmite electronic cererile de rambursare a TVA din alte State Membre catre autoritatile fiscale române. Conform noii Directive, autoritatile fiscale sunt obligate sa solutioneze aceste cereri de rambursare in termen de 4 luni de la data depunerii si sa plateasca taxa datorata in termen de 10 zile de la data solutionarii, au precizat reprezentantii KPMG.

Practic, toate aceste noi reguli fiscale se traduc in schimbari in sistemele IT ale societatilor, pentru a asigura declararea corecta si completa a operatiunilor desfasurate.

Cristian Itu, senior manager in departamentul IT Advisory al KPMG România, a amintit ca persoanele impozabile trebuie sa inceapa cât mai curând identificarea impactului si implementarea corespunzatoare a noilor reguli asupra operatiunilor desfasurate, pentru a fi siguri ca prima declaratie recapitulativa pentru servicii si decontul de TVA sunt intocmite corect si sunt depuse la timp, respectiv, pe 25 februarie 2010.

Mihai Petre, manager in cadrul departamentului de impozite indirecte din cadrul KPMG România, a prezentat modificarile in domeniul legislatiei privind accizele, aplicabile din 1 aprilie 2010. Acestea vor viza trei aspecte, si anume:
procedura de autorizare a agentilor economici ca antrepozit fiscal pentru produse accizabile (de exemplu, necesitatea prezentarii unui manual de proceduri interne, a randamentului utilajelor);

simplificarea si utilizarea in format electronic a documentatiei aferente circulatiei in regim suspensiv a produselor accizabile; modul in care societatile din alte state membre ale Uniunii Europene, care vor livra direct catre consumatori finali din România gaz natural si electricitate, isi vor putea stinge obligatiile privind accizele aferente acestor livrari.

O alta modificare importanta ce va intra in vigoare incepând cu 1 ianuarie 2010 va fi renuntarea la accizarea produselor considerate de lux (de exemplu confectii din blana naturala, articole din cristal, bijuterii din aur si/sau platina, produse de parfumerie, arme si arme de vânatoare, iahturi si alte nave si ambarcatiuni cu sau fara motor, pentru agrement). Cafeaua (verde, prajita si solubila) va ramâne in continuare subiect de accize.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.