Angajaţii Selgros, trimişi în concediu fără plată

4

Conducerea companiei Selgros a decis, în urma negocierilor cu liderii sindicali, să impună angajaţilor o perioadă de concediu fără plată, pentru reducerea cheltuielilor de salarizare.

.
În lanţul de magazine Selgros din toată ţara, fiecare angajat va fi obligat să-şi ia un concediu fără plată de 12 zile. „Am negociat cu conducerea cea mai bună soluţie pentru reducerea costurilor. Este vorba de câte patru zile lucrătoare neplătite lunar, în perioada septembrie-noiembrie, pe care salariaţii sunt obligaţi să şi le ia”, a declarat Laurenţiu Eftimie, preşedintele sindicatului Selgros Ploieşti.

Conducerea companiei Selgros Cash&Carry recunoaşte că resimte efectele actualei crize economice din Romania. „Din cauza crizei în consens cu sindicatele, urmează să fie pusă în aplicare acordarea unor zile de concediu fără plată. Astfel putem menţine stabilitatea echipei pentru a putea trece cu toţii perioada dificilă pe care o parcurgem”, susţine Carmen Kern, Asistent Marketing Manager Selgros Cash&Carry România.

Integral în Evenimentul Zilei

loading...
Citește și
4 Comentarii
  1. MOLNAR spune

    Vedeti dragi bugetari, ce inseamna capitalismul???la patroni nu se negociaza, se aplica legea ce e necesar, si se muncestenu se face greva.A-ti dorit capitalism luati si partea prosata din capitalism, nu numai partea buna din socialism,;munca sigura salar la tinp, si nu exista somer;.

  2. albalact spune

    Aceasta masura este total abuziva si contravine legislatiei muncii in vigoare. Nimeni si nici o lege din tara asta nu poate sa impuna sau sa oblige un salariat sa-si ia concediu fara plata . De ce nu se reduc celelalte costuri ca reclama , protocoale , targuri , activitati promotionale .
    Si mai am o intrebare : conducerea de la Brasov isi ia aceste 12 zile de concediu fara plata ?..noi angajati faceam FOAMEA,nu putem acoperii cheltuielile lunare..CE SA FACEM NOI?..MAI PUTEM MUNCII LA ACELASI RANDAMENT?..SAU FURAM SI DAM IN CAP LA CEI CU SALARII MARI?

  3. vasi spune

    ce ne mai promite sindicatul de craciun stam tot cu stomacul gol

  4. vasi spune

    se mai da al 13-lea salariu sau prema de craciun,k asa se laudau

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.