SUA vor suspenda planul scutului antirachetă din Europa de Est

0

Casa Alba va suspenda planurile fostei administratii Bush vizând instalarea unui sistem antiracheta in Cehia si Polonia, scrie cotidianul Wall Street Journal (WSJ) in editia de joi (17 septembrie 2009), citând fosti si actuali oficiali americani, apropiati respectivului dosar.

Potrivit acestora, decizia, care va atenua tensiunile cu Moscova, se va baza pe o evaluare conform careia programul de rachete cu raza lunga al Iranului nu a facut progrese atât de rapide pe cât se estima anterior, amenintarea asupra continentului american si a Europei reducându-se.
Analiza, ordonata de presedintele Barack Obama si ale carei concluzii vor fi finalizate saptamâna viitoare, va insemna o modificare majora fata de politica administratiei Bush, care a promovat agresiv construirea scutului antiracheta in Europa de Est, inainte de a parasi Casa Alba in luna ianuarie.

Planul lui George W. Bush a infuriat Kremlinul, care a sustinut ca sistemul constituie o amenintare potentiala pentru propriile sale rachete balistice intercontinentale.
Oficialii SUA au insistat insa ca amplasarea si scara redusa a sistemului (un radar in Cehia si 10 rachete interceptoare in Polonia) nu prezinta nicio amenintare pentru armele strategice ale Rusiei.

Evaluarea administratiei Obama concluzioneaza ca aliatii europeni ai Statelor Unite, membri ai NATO, se confrunta cu o amenintare mai imediata din partea rachetelor iraniene cu raza scurta si medie.
În consecinta, Casa Alba va ordona o modificare a strategiei, spre dezvoltarea de sisteme regionale de rachete pentru Europa, impreuna cu NATO, sisteme care ar fi mult mai putin controversate.

Actuali si fosti oficiali americani pusi la curent cu aceasta analiza spun ca administratia SUA va lasa totusi deschisa optiunea de a reporni scutul antiracheta din Cehia si Polonia daca Iranul va face pe viitor progrese in programul rachetelor cu raza lunga.
Decizia de suspendare a scutului va provoca cu siguranta alarma in Europa de Est, unde oficiali au formulat deja ingrijorari legate de faptul ca “resetarea” relatiilor cu Moscova, anuntata de Casa Alba, se va face in detrimentul aliatilor SUA din fostul bloc sovietic.

“Polonezii sunt nervosi”, a declarat un inalt responsabil militar american. Potrivit unui oficial polonez, guvernul sau nu vrea sa “speculeze” pe seama deciziei administratiei SUA privind scutul antiracheta, dar “se asteapta ca SUA sa isi respecte angajamentele” de a coopera militar cu Polonia dincolo de programul anti-racheta.
Saptamâna trecuta, ministrul de externe rus Serghei Lavrov declara ca se asteapta ca administratia Obama sa abandoneze planurile anti-racheta, masura pe care Moscova ar considera-o nu o concesie, ci o renuntare la politica gresita din era Bush.

Cu toate acestea, apreciaza Wall Street Journal, decizia va fi vazuta in Rusia ca o victorie a Kremlinului. De partea cealalta, ar putea fi criticata ca un gest menit sa câstige cooperarea Rusiei in Consiliul de Securitate al ONU, pentru impunerea de noi sanctiuni Iranului.
Presedintele rus Dmitri Medvedev se va intâlni cu Barack Obama saptamâna viitoare, la Adunarea Generala a ONU si la summitul G20 de la Pittsburgh.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.