Palatul Braunstein din Iaşi devine… palatul ruinei

0

Palatul Braunstein, construit în secolul al XIX-lea, este un fost hotel de lux. Are venerabila vîrstă de 170 de ani şi o suprafaţă de 881,43 metri pătraţi, dintre care 571 metri reprezintă suprafaţa construită. Din aceasta, 3/7, adică 244,71 metri pătraţi, a revenit Primăriei Iaşi, iar restul l-au primit moştenitorii vechilor proprietari.

Acum însă, se transformă într-o ruină.

Motivul? Împărţirea, sau ieşirea din indiviziune, nu s-a făcut încă. „Chiriaşii voiau să primească partea de la parter. Însă împărţirea nu am considerat-o corectă, pentru că acolo sînt spaţii comerciale de pe urma cărora se poate obţine profit mult mai mare decît de pe urma locuinţelor de la cele 3 etaje„, susţine Letiţia Palaga, directorul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei.

Cum proprietarii n-au fost de acord, a început un proces, în care Primăria solicită împărţirea pe verticală a clădirii, pentru a putea demara lucrările de consolidare a părţii pe care o deţine. Deocamdată, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice care să arate cum se face ieşirea din indiviziune.

Juriştii Primăriei spun că procesul se poate lungi pînă la Paştele cailor, pentru că în asemenea cazuri soluţiile se dau abia pe la… a treia generaţie de moştenitori. În acest timp, clădirea se degradează tot mai mult şi ajunge să fie ruşinea Iaşului, chiar dacă este amplasată la kilometrul zero.

Mai mult, bucăţi întregi din faţadă se desprind şi ameninţă siguranţa trecătorilor. Pentru a evita situaţii tragice care au avut loc în alte oraşe ale ţării, Primăria a îngrădit o porţiune a trotuarului de pe bdul Ştefan cel Mare şi Sfînt şi a pus un panou pe care scrie „Ocoliţi! Pericol de accidente„.

Oamenii care locuiesc acolo, dar şi cei care trec pe lîngă imobil, stau cu frica-n sîn că s-ar putea dărîma. Iar municipalitatea nu poate sau nu vrea să ia taurul de coarne şi să repare un simbol al Iaşului.

Sursa: Evenimentul

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.