Deşi preţurile locuinţelor au scăzut cu 20%, Târgul de case nu a trezit interesul românilor

0

Pentru a nu rămâne cu apartamentele nevândute, dezvoltatorii prezenţi la primul târg imobiliar din această toamnă au venit cu reduceri substanţiale, faţă de ediţia de acum două luni.

Majoritatea dezvoltatorilor participanţi au coborât preţurile faţă de ediţia din iulie pentru că şi-au dat seama că altfel nu au parte de tranzacţii. În general, scăderea este de 10-15%, dar sunt şi cazuri în care dezvoltatorul oferă o reducere de 20%„, a declarat Cosmin Radu, directorul Zero Point, unul dintre organizatorii târgului.

Chiar şi cu aceste reduceri, unii vizitatori încă consideră că preţurile sunt mari. „Preţurile sunt încă mari, având în vedere bugetele din România. În Germania, o garsonieră e 12.000 de euro, un apartament 15.000 de euro. De ce să nu mergem acolo?„, ne-a povestit Mirela Vlada, de 29 de ani, consultant imobiliar, şi soţul ei, care au venit la târg să vadă care mai sunt preţurile la apartamentele noi.

Până la sfârşitul zilei de sâmbătă, aproximativ 5.800 de potenţiali cumpărători au fost la târg, iar organizatorii estimau un număr de vizitatori de peste 10.000 până la sfârşitul zilei de duminică.

Nu doar oamenii de rând şi-au făcut plinul cu pliantele proiectelor, ci şi vedete precum Gina Pistol, Cătălin Măruţă şi Viorel Lis cu soţia.

Sursa: Gandul

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.