Încă o lege schimbă sistemul educaţional din temelii

0

Odată cu publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, învăţămîntul obligatoriu va fi de 11 ani şi va cuprinde, pe lîngă clasele I-X şi grupa mare de grădiniţă, pregătitoare pentru şcoală. Se generalizează însă şi se încurajează învăţămîntul de 13 clase.

Învăţămîntul preuniversitar cuprinde educaţia timpurie, formată din nivelul ante-preşcolar (4 luni – 3 ani), respectiv preşcolar (3 – 6/7 ani), învăţămîntul primar (clasele I-IV), învăţămîntul secundar inferior – gimnaziu (clasele V-VIII), cel secundar superior – liceu (clasele IX-XII/XIII), învăţămîntul profesional postobligatoriu organizat în filiera tehnologică şi învăţămîntul terţiar nonuniversitar – postliceal.

Numărul de ore alocat disciplinelor va fi cuprins între cel mult 20 de ore pe săptămînă în învăţămîntul primar şi cel mult 30 de ore pe săptămînă pentru cel secundar. Programele şcolare vor acoperi maxim 75 la sută din numărul de ore alocat fiecărei discipline, urmînd ca minim 25 la sută să fie alocat pentru implementarea planurilor individualizate de învăţare.

O schimbare importantă este că şi învăţămîntul particular acreditat va primi finanţare de bază de la bugetul de stat, de la cele locale şi din alte surse. Măsura nu e pe placul sindicaliştilor.

Finanţarea îi va favoriza pe cei cu bani, iar corupţia în şcoli va fi în floare. În plus, s-a demonstrat şi pînă acum că administraţiile locale nu au făcut nimic. Mai ales în mediul rural, investiţiile consiliilor locale sînt aproape de zero, iar plata navetei, de care tot ele ar trebui să se ocupe, e inexistentă„, ne-a spus Laviniu Lăcustă, lider zonal al USLIP.

Legea mai promite şi cîte 500 de euro pentru fiecare nou născut, sumă ce se va depune într-un cont pentru educaţie permanentă, de care copiii vor putea beneficia după împlinirea a 14 ani. Părinţii sînt însă sceptici. În plus, românii vor fi nevoiţi să se implice mai mult în educaţia copiilor. Ei riscă să fie amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei în cazul în care odraslele lor vor fi prinse chiulind.

Privite ca ameninţări, reguli de bun simţ sau amestec în autonomia universitară, articolele de lege sînt, ca de obicei, aplaudate de unii, huiduite de alţii, neînţelese de mulţi. Pentru asta, vina este a celor care, forţaţi de împrejurări sau forţînd împrejurarea, au determinat naşterea prematură a unei legi foarte importante. Doar pentru a fi, şi ei, părinţi ai educaţiei. Iar pentru toate acestea vor plăti, ca de fiecare dată, elevii.

Sursa: Evenimentul

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.