Pe timp de criză, joburile critice aduc mai mulţi bani

0

Managerul de risc în sistemul bancar şi celelalte poziţii din zona “corporate recovery”, jobul de key account manager pentru clienţii importanţi în telecom sunt exemple de joburi critice în această perioadă, care sunt plătite peste nivelul din anii trecuţi, spune Harry Meintassis, general manager al Hay Group.

Potrivit acestuia, liderii de business trebuie să facă în perioada de criză un review cu privire la joburile critice din companie, să vadă care este tipul de specialist de care au nevoie pentru a ieşi din criză. “Merită să ai o strategie agresivă de salarizare a acestor oameni, să nu-i plăteşti la mediana pieţei, ci la nivelul cel mai înalt”, explică acesta.

Potrivit şefului Hay România, numărul joburilor critice poate ajunge la 10% din totalul posturilor din firmă.

În noile condiţii de piaţă, companiile au nevoie de un nou profil de angajat-cheie. În primul rând, trebuie să fie oameni cu viziune mai largă, să înţeleagă “big picture”, indiferent de poziţia în care se află. Apoi, trebuie să aibă capacitatea de a se adapta la situaţii noi şi abilitatea de a socializa, de a crea relaţii de încredere. Nu în ultimul rând, este esenţială în criză maturitatea emoţională – trebuie să ai sânge rece, să fii calm, să vezi oportunităţi, nu probleme”, conchide consultantul Hay Group.

Sursa: Business Standard

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.