Statul, marele sponsor al sistemului bancar: 700 milioane de euro în 2009

0

Băncile au profitul asigurat anul acesta, în ciuda îngheţării creditării. Nu de la clienţii persoane fizice, prin dobânzi mari şi comisioane pe măsură, ci de la stat. În primele şapte luni din 2009 statul a plătit băncilor din România o dobândă totală de nu mai puţin de 1,81 miliarde lei (aproximativ 430 milioane de euro), adică 5,43 milioane de lei pe zi, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului trecut, dobânzile aferente datoriei publice interne au fost de 872,1 milioane lei (în jur de 242 milioane de euro).

Principala problemă este că împrumuturile masive ale statului au tăiat apetitul băncilor pentru a credita firmele şi persoanele fizice. Practic, banii luaţi de stat de la bancheri se duc doar în pensii şi salarii, respectiv în consum.

Pentru că este campanie electorală şi nu s-a tăiat în carne vie aşa cum trebuia, statul se împrumută în continuu de la bănci. Anul 2010 va fi infect. Vor fi concedieri, creşteri de impozite„, a declarat Ilie Şerbănescu, analist economic.

Dacă statul se va împrumuta în acelaşi ritm ca până acum, până la sfârşitul anului băncile din România ar putea încasa de la stat peste 730 de milioane de euro sub formă de dobânzi, adică mai mult de jumătate din profitul întregului sistem bancar de anul trecut, de 1,27 miliarde de euro, conform datelor BNR.

Sursa: Gandul

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.