Importurile de carne de porc şi de pasăre au depăşit 241 milioane de euro

0

Importurile de carne de porc si de pasare realizate in primul semestru din 2009 au depasit 241 milioane de euro, in timp ce in topul exporturilor de produse agroalimentare s-au mentinut cerealele si tigarile, care au totalizat 481 milioane euro, in perioada mentionata, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.

Astfel, pe primul loc la importuri s-a situat carnea de porc cu 164 milioane euro, fiind urmata de porumb (97,9 milioane euro) si carne de pasare cu 77,3 milioane euro. De asemenea, au mai fost importate preparate alimentare, in valoare de 73,3 milioane euro, zahar 61,5 milioane euro, sroturi de floarea soarelui si soia (61,2 milioane euro), citrice si banane (57,1 milioane euro) si tutun brut (56,8 milioane euro).

Principalele produse agroalimentare exportate de România, in perioada 1 ianuarie-30 iunie 2009, au fost grâul (165 milioane euro), tigarile (161,7 milioane euro) si porumbul (154,7 milioane euro). De asemenea, România continua sa exporte animale vii (bovine, ovine, cai), incasarile din primul semestru totalizând 68,9 milioane euro.
Alte categorii de produse exportate, in primul semstru au fost semintele de floarea soarelui (66,9 milioane euro), semintele de rapita (54,2 milioane euro), uleiul de floarea soarelui si soia (25,7 milioane euro) si produsele de brutarie, patiserie (17,8 milioane euro).

Deficitul comercial al României cu produse agroalimentare, in tarile intra si extra comunitare, totaliza 846,3 milioane euro, la finele primului semestru din 2009, in scadere cu peste 33% fata de perioada similara din 2008, când a fost de 1,27 miliarde euro. Potrivit MAPDR, in perioada mentionata, importurile de produse agroalimentare au fost de 1,819 miliarde euro, fata de 1,952 miliarde euro in 2008, iar exporturile au totalizat 973,4 milioane euro, fata de 676,5 milioane euro in perioada similara din 2008.

Exporturile in tarile comunitare au adus României o suma de 691 milioane euro, fata de 424,5 milioane euro in primele 6 luni din 2008, iar din tarile terte au totalizat 282,4 milioane euro (252 milioane euro in 2008). Importurile din tarile comunitare au fost principalele surse de aprovizionare cu produse agroalimentare pentru România, cu un total de 1,468 miliarde euro, in primul semestru din 2009. Din tarile terte importurile au totalizat doar 351,2 milioane euro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.