Obama, preşedintele lumii

0

Dupa o vara grea de lupte pe terenul ostil al politicii interne, Barack Obama paseste saptamâna aceasta pe un scenariu mult mai prietenos: ONU. Obama va fi primul presedinte american din istorie care prezideaza un summit al Consiliului de Securitate – care se reuneste la nivel de sefi de stat si de guvern doar a cincea oara in existenta sa – pentru a discuta o declaratie impotriva proliferarii nucleare.

Va fi momentul vedeta al unei intense activitati diplomatice in care Obama va prezida o reuniune asupra climei, se va adresa pentru prima data in mandatul sau Adunarii Generale, va participa la o reuniune a presedintilor africani si la o adunare a principalilor contribuabili la misiunile de pace, va intermedia o intâlnire intre liderii israelian si palestinian – Benjamin Netanyahu si Mahmud Abbas se vor afla timp de cinci zile in SUA – si va negocia o pozitie comuna a puterilor asupra Iranului.

O atentie deosebita va fi acordata, mai ales dupa anularea instalarii scutului antitacheta in Europa – intrevederii sale cu presedintele rus, Dmitri Medvedev, noteaza ziarul El Pais.
Fiind vorba de ONU, aceasta agenda capata un amplu semnificat politic cu rezonanta si in politica interna.

În ultimii opt ani SUA practic au ignorat ONU, atunci când nu i-au subminat fatis intentiile. Unul din cei mai celebri ambasadori ai lui George Bush la ONU, John Bolton, este si unul din cei mai inversunati dusmani ai multilateralismului intre asa-numitii „neocons”.

Ultima data când SUA s-au evidentiat in fata Consiliului de Securitate a fost prin parodia lui Colin Powell, care a incercat sa demonstreze cu argumente puerile existenta armelor de distrugere in masa din Irak. Încercând sa repare aceasta imagine, Obama a numit ambasador o persoana de incredere Susan Rice, care i-a fost consilier pe probleme internationale in campania electorala.

Rice a lucrat discret pentru a restitui guvernului credibilitate si marja de manevra intr-o organizatie unde Washingtonul vrea sa conteze din nou.

„SUA au schimbat complet tonul, substanta si practica diplomatiei noastre la Natiunile Unite. Era o schimbare necesara in fata lipsei de control a resurselor nucleare, terorismului Al Qaida, amenintarii Iranului si Coreii de Nord , atacurilor asupra infrastructurii digitale, pandemiilor, schimbarii climatice si retelelor organizatiilor criminale care nu pot fi abordate fara o cooperare intre natiunile noastre”, a asigurat doamna ambasador.

Prima vizita a lui Obama la ONU va putea demonstra in ce masura acest organism poate ajuta la rezolvarea acestor probleme. Experienta arata insa ca presedintele american nu ar trebui sa nutreasca sperante excesive. ONU care a fost un instrument important pentru mentinerea echilibrului in Razboiul Rece, s-a dovedit apoi ineficient (inclusiv un obstacol) in incercarea de a solutiona crize stringente precum cele din Balcani, Irak sau Darfur.

Ultimul ocupant al Casei Albe care a incercat sa mizeze pe ONU, Bill Clinton, a trait o uriasa dezamagire pentru lipsa de colaborare in Somalia. Prin caracterul sau de organ in care sunt reprezentate 192 de natiuni pe picior de egalitate – Adunarea Generala care se va inaugura la 23 septembrie – apare frecvent drept un for coplesit de demagogie si exhibitionism a carui eficienta este limitata la aceea de portavoce a unor cauze uitate.

La rândul sau, Consiliul de Securitate este afectat de regula veto-ului celor cinci tari si care nu mai constituie o ilustrare realista a situatiei lumii actuale. Pe acest scenariu, Obama va incerca sa faca sa avanseze unele din prioritatile sale in politica externa. Cea mai imediata si mai realizabila este o pozitie comuna asupra proliferarii nucleare.

Continuând cu mesajul lansat in primavara la Praga, in care a pledat pentru o lume fara arme nucleare, presedintele va propune aprobarea in Consiliului de Securitate a unei rezolutii care va servi drept imbold in aceasta directie.

„Obama vrea garantii pe care Bush nu le-a cautat niciodata”, a explicat Daryl Kimball, directorul Asociatiei pentru Controlul Armelor. „Între care sustinerea tratatului pentru interzicerea testelor nucleare si garantii din partea statelor ce detin arme nucleare ca nu le vor ataca pe cele nenucleare”, a precizat el.

Initiativa este legata, in mare parte, de eforturile pentru a evita ca Iranul si – la scara mai mica Coreea de Nord – sa fabrice arme atomice. În aceasta misiune, saptamâna aceasta Obama ar putea sa-si clarifice unele indoieli. Întrevederile sale cu Medvedev si Hu Jintao vor servi la verificarea posibilitatilor daca aceste doua tari cu drept de veto vor sprijini noile rezolutii implicând sanctiuni impotriva celor doua regimuri cu ambitii nucleare.

ONU ofera totodata cadrul, dar nu mijloacele, pentru ca Obama sa obtina zilele acestea lansarea convorbirilor intre Netanyahu si Abbas, care vin la New York fara chef sa se intâlneasca, din cauza insistentei israeliene de a construi noi asezaminte. Ei vor poza desigur pentru camere, fie doar de dragul gazdei lor americane.

Nu ii va fi usor sa obtina progrese nici la reuniunea asupra climei, care incearca sa netezeasca drumul summitului de la Copenhaga din decembrie. Schimbarea de pozitie americana in acest domeniu – Obama este azi un motor al masurilor vizând limitarea gazelor cu efect de sera – va avea cu greu urmari la Copenhaga, daca presedintele nu va reusi sa ralieze la cauza China, celalalt mare poluant mondial, si propriul Congres unde se afla blocata reforma energetica promovata de Casa.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.