Vizita Papei la Brno lasă hotelurile goale

0

La sfârsitul de saptamâna orasul ceh Brno (sud-est) va fi invadat de mii de pelerini din strainatate, care vor veni sa-l vada pe Sfântul Parinte. Hotelurile din oras s-au pregatit intens pentru eveniment, insa mult asteptata invazie de oaspeti pare sa nu mai aiba loc, acestia preferând sa petreaca noaptea in tabara de corturi amenajata lânga aeroportul de la Turany (cartier al orasului), scrie ziarul ceh Denik.

Hotelurile din Brno au incercat sa atraga clientii cu sloganuri de genul „Cu Papa la Brno„, ” O zi cu Papa” sau altele la fel, multe dintre ele recurgând chiar la reduceri de preturi pentru cazare.

Cu toate acestea, vizitatorii care vor veni sa-l vada pe Suveranul Pontif nu par sa fie interesati de o camera si prefera sa-l astepte pe Benedict al XVI-lea, impreuna, la aeroportul de la Turany. Hotelul Sharingham din Brno, spre exemplu, a oferit doritorilor cazare cu pret redus, responsabilii de la hotel afirmând insa ca aproape nimeni nu a fost interesat. Carmen Kucirkova, receptioner la Sharingham, declara ca sunt ocupate doar câteva camere iar sejururile respective nu au in mare parte nimic de-a face cu vizita Papei.

Goale vor fi si campingurile din Brno,
marea majoritate a credinciosilor urmând sa plece de la aeroport dupa incheierea programului duminical de dupa-amiaza, in timp ce noaptea dintre sâmbata spre duminica o vor petrece in tabara.

Oamenii doresc sa savureze atmosfera asteptarii in comun a Sfântului Parinte iar innoptarea acolo este gratuita, sâmbata seara urmând sa evolueze la aeroport niste grupuri muzicale„, explica interesul pentru innoptarea la aeroport purtatoarea de cuvânt a diecezei romano-catolice de Brno, Martina Jandlova, adaugând ca tabara de corturi va avea capacitate nelimitata. Sub corturi se pregatesc sa innopteze si tinerii din organizatiile partenere ale miscarii universitare catolice din Brno.

Martin Hajek, membru al acestei miscari, afirma ca la intâlnirea cu Papa sunt asteptati circa 2.000 de studenti din Slovacia, 450 de tineri din Polonia, 150 de tineri austrieci si 50 germani. Dupa numarul de locuri rezervate, la mesa care va fi celebrata de Suveranul Pontif vor lua parte circa 10.000 de pelerini din strainatate, Eva Renzova, responsabil in cadrul Conferintei episcopale cehe, aratând ca se asteapta venirea a 9.000 de pelerini din Slovenia si a mai multor sute din Polonia, Austria si Germania.

Pentru mesa care va fi celebrata duminica de Benedict al XVI-lea au fost distribuite deja peste 80.000 de bilete, in timp ce jumatate din cele 25 de sectoare din zona de lânga aeroportului din Brno au fost deja rezervate. Cei care inca nu au locuri pot merge sa le rezerve pâna joi la centrul de informare si contact din Brno-Petrov, iar pentru cei care nu reusesc exista posibilitatea de a primi bilete de locuri duminica, la corturile amenajate pentru informare in arealul de la aeroport.

Jandlova asigura ca exista destule locuri, recomandând insa celor interesati sa vina dimineata devreme, la cinci, numarul de cai de acces fiind limitat. Ea adauga ca pe fiecare bilet de intrare este trecuta ora la care credinciosii trebuie sa ajunga cel târziu la sectorul stabilit, nimeni netrebuind sa se teama ca va fi retinut de controalele de securitate, pentru ca acestea sunt valabile doar pentru cei care se indreapta catre anumite zone de lânga podium.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.