Băsescu vrea referendum pentru parlament unicameral

1

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat (joi, 24 septembrie 2009) avizul preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru organizarea unui referendum, în ziua alegerilor prezidenţiale, prin care românii să fie consultaţi cu privire la înfiinţarea unui Parlament unicameral, cu maximum 300 de membri.

Şeful statului a declarat joi, la Palatul Cotroceni, că este necesară continuarea reformării statului, un element esenţial fiind reducerea cheltuielilor de funcţionare a acestuia.

El a salutat faptul că Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru cele trei legi care contribuie la reformarea statului, însă a subliniat că acest lucru nu este suficient, reprezentând doar un început.
„Trebuie să facem mai mult pentru ca banii publici să ajungă în programe de dezvoltare”, a spus Băsescu.

Potrivit şefului statului, un număr de maximum 300 de parlamentari ar fi şi un element de reducere a corupţiei, deoarece vor fi mai puţini politicieni de rang înalt care ar putea face trafic de influenţă.

Băsescu a explicat că reformarea legislativului ar putea să reducă o clasă a privilegiaţilor care au la dispoziţie venituri şi pensii speciale.

Şeful statului a susţinut că, prin convocarea acestui referendum, îşi poate ţine promisiunile de la începutul mandatului care vizau modernizarea statului, în condiţiile în care nu a găsit înţelegere la clasa politică pentru adaptarea Constituţiei la realităţile ţării.

„Am obligaţia să-mi continuu demersul recurgând la mijloace constituţionale, legale”, a subliniat Traian Băsescu.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Robert spune

    Uniunea Europeana recomanda ca pana in 2013 sa existe parlament bicameral pentru toate statele membre.
    Cine nu se conformeaza va pierde fonduri.
    Concret daca Basescu face referendum si este aprobat de populatie nu poate intrerupe mandatele actuale
    ale parlamentarilor care au fost alesi uninominal pe patru ani.
    O lege nu poate actiona retroactiv.
    Deci aplicabilitatea va fi din a doua jumatate a anului 2012.
    Pentru maxim 6 luni ca dupa aia intram in 2013 si trebuie sa ne supunem recomandarii UE sau sa o luam in mana in privinta fondurilor europene.
    Deci la inceputul lui 2013 ar trebui alte alegeri ca sa fim bicamerali.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.