BNS cere parlamentarilor să susţină moţiunea de cenzură

0

Blocul National Sindical cere parlamentarilor sa sustina motiunea de cenzura pe tema legii salarizarii unitare a personalului platit din fonduri publice, lege pe care actualul Guvern si-a asumat raspunderea in data de 15 septembrie 2009, fara sa tina cont de punctul de vedere al unui numar semnificativ de cetateni, a declarat Dumitru Costin, presedinte BNS.

Joi, 24 septembrie, urmeaza sa fie dezbatuta motiunea de cenzura pe tema legii salarizarii unitare a personalului platit din fonduri publice. “Facem un apel la dumneavoastra ca, joi, sa sustineti motiunea de cenzura si sa nu girati prin votul Dumneavoastra o lege cu grave lacune, injusta si generatoare de conflicte sociale.
Nu exista niciun motiv plauzibil pentru ca aceasta lege sa intre in vigoare in forma actuala, indiferent ce argumente aduc unii reprezentanti ai Guvernului sau ai partidului din care faceti parte.

Domnul Boc, oricât de prim-ministru ar fi, se inseala profund atunci când face constatari paradoxale de genul “nemultumirea tuturor poate arata ca poate fi o lege buna”, afirma Costin. Reprezentantul BNS sustine ca, nemultumirea, in cazul de fata, este pur si simplu rezultatul erorilor facute de Guvern, rezultatul haosului si al lipsei de coerenta la nivelul Executivului. Blocul National Sindical reprezinta salariati din mediul privat si salariati bugetari.

“Avem legitimitatea necesara sa facem apel la dumneavoastra in numele acestor alegatori si avem obligatia sa incercam, prin toate mijloacele posibile, sa oprim adoptarea “Legii dezbinarii sociale”, asa cum o numim de ceva vreme.
Dreptul nostru de a va cere acest lucru deriva si din faptul ca BNS a fost singura confederatie care a semnat in toamna anului 2008 un acord cu Guvernul prin care se stabileau principiile ce urmau sa stea la baza legii unitare a salarizarii.

Între ceea ce s-a semnat atunci si ceea ce a fost asumat de Guvern acum exista doar slabe urme de asemanare”, mai spune Costin. Sindicalistii cer parlamentarilor sa voteze, joi, in favoarea motiunii de cenzura si sa nu le fie frica de ideea schimbarii Guvernului. “Guvernele vin si pleaca, in timp ce Dumneavoastra sunteti alesi uninominal, investiti de alegatori cu puterea de a decide spre binele lor.

Pentru ei aveti un chip, aveti o personalitate, puteti fi aplaudati sau aratati cu degetul, nu mai sunteti niste nume oarecare pe listele de partid”, mai spune Costin, in Apelul public adresat parlamentarilor. Sindicalistii doresc ca legea, in formatul actual, sa fie oprita, iar daca pentru asta este nevoie de o motiune de cenzura, atunci sustin o motiune de cenzura.

Totodata, sindicalistii atrag atentia ca responsabilitatea pentru aceasta lege dezastruoasa si pentru tensiunile sociale revine in intregime Guvernului, care a blocat discutiile pe marginea acestui act normativ timp de doua luni, in perioada 24 iunie-25 august.
Dumitru Costin precizeaza ca inca mai este timp sa fie corectata aceasta lege si ca nu sunt presiuni de la Fondul Monetar International – asa cum se incearca sa se acrediteze ideea. Termenul la care trebuie adoptata legea nu este important pentru FMI, ci data efectiva de la care incepe aplicarea sa, adica 1 ianuarie 2010.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.