Dosarele istoriei: URSS a testat pe viu efectele exploziei unei bombe nucleare

0

Zilele trecute s-au implinit 55 de ani de la primul test efectuat cu o bomba atomica, la 14 septembrie 1954, pe poligonul Totk din Urali (URSS), unde faceau manevre 45.000 militari ai Armatei Rosii, un eveniment deosebit, tinut secret de cârmuitorii de la Moscova, despre care presa sovietica a inceput sa vorbeasca abia in toamna anului 1989.

Dupa ce, la 29 august 1949, Uniunea Sovietica a facut prima experienta nucleara secreta, sase ani mai târziu, urmasii lui I.V. Stalin la Kremlin au experimentat pentru intâia oara efectul bombei atomice asupra oamenilor si animalelor.

Potrivit ziarului francez „Le Monde” (din 21 septembrie 1994), a trebuit sa se astepte mijlocul anilor ’70 pentru ca CIA sa ridice valul de umbra asupra acestui extraordinar subiect si sa-i dezvaluie adevarata dimensiune, Occidentul aflând astfel date despre ceea ce se intâmplase la Totk in 1954.

În schimb, in URSS, abia acum doua decenii, in octombrie, in mass-media s-au oferit detalii despre experimentul pe viu facut la Totk in timpul unora dintre cele mai mari manevre militare in care erau angajati militari ai Armatei Rosii. Ulterior, chiar pe locul exploziei atomice, a fost ridicat un obelisc in memoria participantilor la manevrele din 1954 si unde, in fiecare an, la 14 septembrie, militari si civili depun coroane si buchete de flori.

Amanunte despre acest eveniment au aparut in 1994, cu prilejul manevrelor comune facute in premiera de soldati americani si rusi, tot pe poligonul din Totk. Potrivit ziarului „Le Monde”, intre 1949 si 1953, I.V. Stalin si acolitii lui au studiat circa 20 de scenarii de folosire a armei atomice in timpul unui conflict armat. Dar, mai presus de orice, s-au facut exercitii de IMITARE a folosirii armei nucleare.

În acest context, s-a decis organizarea unor manevre militare de anvergura in cadrul carora sa se foloseasca o arma nucleara adevarata. La inceput a fost luat in calcul poligonul Kapustin Iar, de la est de Stalingrad (azi Volgograd ), insa, in final, a fost ales poligonul Totk din Urali, cunoscut pentru terenurile sale de antrenament militar inca de pe timpul Ecaterinei a II-a.

Maresalul Gheorghi Jukov, erou al celui de al Doilea Razboi Mondial, a fost desemnat comandant al manevrelor. Între altele, in timpul pregatirii lor, care a durat 45 de zile, cei 45.000 de militari au primit ordinul sa se rada pe cap. S-au sapat 380 kilometri de transee, s-au amenajat 500 de adaposturi blindate ori nu, au fost aduse 600 de tancuri si piese de artilerie, 600 alte tunuri si mortiere, 600 de vehicule de transport blindat, 320 de avioane si alte mii de vehicule de tot felul. Unele dintre ele au fost plasate pe trei axe ce plecau din epicentrul viitoarei explozii pâna la o distanta de cinci kilometri spre a putea studia efectele undei de soc.

Pe post de cobai au fost, in afara militarilor, vaci, capre, berbeci, câini si chiar camile. Doua avioane Tupolev-4 au fost amenajate pentru a putea transporta si lansa bombe atomice. Timp de o luna, fiecare echipaj a facut 13 zboruri de antrenament (o suta de ore in total), intre care unele de-a lungul intregului traseu de 680 de kilometri ce separau baza de poligonul din Totk.

Potrivit unor informatii neconfirmate, la manevre au asistat ministrii Apararii din majoritatea statelor comuniste est-europene. Bomba nucleara a fost lansata de la 800 de metri altitudine, la 7 h 33 min (ora locala).

Dupa explozie, avionul a fost ridicat de unda de soc 50-60 metri. „Pentru a pastra un secret absolut asupra operatiei s-a mers pâna acolo incât pilotilor li s-au dat pseudonime„, isi amintea, in 1994, colonelul Konstantin Liasnikov, pilot, care, timp de zece ani, a lansat bombe nucleare asupra unor poligoane de incercare.

Bombardierul Tupolev-4 era insotit de sase avioane de vânatoare MIG, doua elicoptere si patru avioane din care se filma si se faceau fotografii. La 30 de minute dupa explozie, 86 de bombardiere Il-28, protejate de 42 avioane MIG-17, au aruncat 688 de bombe a câte 250 de kilograme fiecare.

Alarma atomica s-a dat cu zece minute inaintea exploziei, unii militari având timp sa mearga la adaposturi, altii primind ordin sa se culce pe burta cu picioarele indreptate spre locul exploziei.

La un minut dupa aceasta, norul radioactiv avea patru kilometri inaltime, iar in sapte minute a ajuns la 15 kilometri
. Au fost sau nu victime? Întrebarea a ramas fara raspuns, intrucât, de-a lungul timpului, nu „a transpirat” absolut nimic in aceasta directie. O ampla depesa a agentiei ITAR-TASS din 14 septembrie 1994 arata ca, in aceeasi zi, dar in 1954, pe poligonul din Totk, regiunea Orenburg din Urali, aveau loc manevre de anvergura si, potrivit unor date, 45.000 de militarii si mii de civili au intrat sub efectul exploziei atomice.

În prezent, in mijlocul craterului negru ramas dupa explozie se inalta un monument: metal dezintegrat de flacari. Alaturi – un tanc ruginit cu turela rupta. Cam asa arata, dupa cum isi amintesc martorii, acest loc: un sat in flacari, copaci cu trunchiurile carbonizate, diverse obiecte deformate, nisip calcinat.

Maresalul Gheorghi Jukov, atunci prim-adjunct al ministrului Apararii al URSS si comandant al manevrelor, l-a decorat personal pe pilotul care a lansat bomba cu o deviere de zece metri de tinta stabilita. Ea a explodat la vreo 300 metri deasupra pamântului si, dupa masuratorile de azi, avea o putere medie de 35-40 kilotone.

Ziarul „Le Monde”, care cita datele CIA si ale unor institutii oficiale din SUA, scria ca bomba avea 20 de kilotone – putin mai puternica decât cea detonata de americani la Hiroshima, la 6 august 1945. Agentia ITAR-TASS relata ca, dupa explozie, unitatile concentrate in zona manevrelor asteptau sa intre „in lupta” când va trece unda de soc.

Potrivit unor calcule aproximative, militarii au primit atunci o doza extrem de mare de radiatii – 1,5 roentgeni. Amanunte despre implicatiile celor intâmplate atunci nu sunt cunoscute la adevarata lor dimensiune nici astazi de opinia publica. Acum 55 de ani, agentia oficiala TASS a transmis lapidar:

Conform planului de lucrari de cercetare stiintifica, in ultimele zile, in Uniunea Sovietica a fost testat unul dintre tipurile de arme atomice. Scopul experimentului l-a constituit studierea actiunii exploziei atomice. În cursul testarii au fost obtinute rezultate valoroase care ii vor ajuta pe oamenii de stiinta si pe inginerii sovietici sa rezolve cu succes sarcini de aparare impotriva unui atac nuclear„.

În toamna lui 1994, Serghei Filatov, seful administratiei prezidentiale ruse, post in care-l numise chiar Boris Eltin, remarca faptul ca, in felul acesta, „dincolo de cuvintele agentiei TASS, fosta conducere a URSS ascundea o stire ce ii era incomoda”.

Dar, cum arata agentia ITAR-TASS, pecetea supersecretomaniei in jurul lucrarilor parintilor bombei atomice sovietice in cadrul „Proiectului Uraniu” – savantii Igor Kurceatov, Iuli Hariton, Iakov Zeldovici, Andrei Saharov – nu avea doar aceasta explicatie. Oamenii de stiinta din URSS au trecut la cercetari nucleare inca din anul 1943, in 1949 au avut loc primele explozii atomice in apropiere de Semipalatinsk, iar in august 1953 a fost experimentata prima bomba cu hidrogen in Novaia Zemlia.

În acei ani se declansase rivalitatea nucleara dintre URSS si SUA si era in toi „razboiul rece”. „Cine stie ce s-ar fi intâmplat daca Uniunea Sovietica nu ar fi avut scutul nuclear” – se intreba in 1994 academicianul Iuli Hariton, atunci in vârsta de 90 de ani, care a si condus cam un deceniu centrul nuclear „Arzamas-16” si a asistat la toate exploziile nucleare pâna in 1963, când experientele au inceput sa fie facute sub pamânt.

Nu voi ascunde nici un alt aspect: nu se luau atunci in calcul toate urmarile, nu ne gândeam la posibilitatea disparitiei omenirii. Important era sa nu ramâi in urma, ca adversarul potential sa nu te depaseasca. Acum este necesara o alta abordare in evaluarea consecintelor„, avea sa declare, tot in 1994, acad. Iuli Hariton. La inceput, nici savantii nu s-au gândit la securitatea lor personala.

„Odata ne aflam la zece kilometri de locul exploziei, intr-o cazemata speciala. De la explozie pâna la sosirea undei de soc, trec aproximativ 30 de secunde. Usa cazematei era intredeschisa. Deodata, totul a fost inundat de o lumina stralucitoare, ceea ce insemna ca explozia s-a produs! Ma gândeam la un singur lucru: cum sa inchid usa pâna la sosirea undei de soc.

Beria (Lavrenti Beria a fost seful KGB; evident, acad. Hariton se refera la o perioada anterioara anului 1953, când Beria a fost demis, judecat si impuscat in vara lui 1953 – n.r.) s-a repezit sa ma imbratiseze… Abia m-am smuls. Am reusit, totusi. Tot ce-am simtit in acele clipe a fost usurare”, iti amintea Iuli Hariton. Igor Kurceatov, cutremurat si el de efectul primelor teste nucleare, a repetat pâna la moarte ca „asa ceva nu trebuie sa fie pus niciodata in aplicare„.

Niciodata nu trebuie sa se repete nici experimente similare celor desfasurate in 1954 pe poligonul de la Totk, conchidea agentia rusa de presa citata. Sunt experimente pe care, in 1994, un fost ministru rus al Apararii, Pavel Gracev, le-a calificat „barbare” si „monstruoase”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.