„Jungla” din Calais a fost curăţată, însă valul disperării abia a început

0

Scenele disperate din „jungla” din Calais au aruncat o lumina sumbra asupra problemei pe care Marea Britanie o are in privinta imigratiei, iar politicile ineficiente si granitele permeabile ale UE dau motive sa te astepti la mai rau, sustine intr-un comentariu cotidianul britanic The Telegraph. La momentul in care politia franceza a sosit in forta la 21 septembrie, la fata locului, doar câteva sute de imigranti mai ramasesera in „jungla” din Calais.

Alertati de planurile autoritatilor, multi dintre ocupantii „junglei” s-au mutat, zvonindu-se ca o noua tabara se prefigureaza la Dunkerque. Este posibil ca tabara de la Calais sa fie dezmembrata, insa oamenii vor continua sa vina. Întrebarea majora ramâne: ce va face Europa in aceasta privinta?

Privita de pe partea engleza a Canalului, problema ar trebui sa fie solutionata de francezi, in conditile in care exista o reglementare la nivel UE, Conventia de la Dublin, potrivit careia oricine cere azil trebui sa solicite acest lucru in primul stat membru in care ajunge.

Problema este ca oamenii care ajung la Calais nu sunt refugiati politici, chiar daca multe dintre statele din care provin sunt politic instabile, ci imigranti motivati economic, aflati in cautarea unei vieti mai bune.

Peste 100 de persoane din tabara de la Calais sunt copii neinsotiti de adulti trimisi din satele din Afganistan de catre familie si de catre prieteni care au adunat bani pe care i-au platiti traficantilor pentru a-i duce in Europa, preferabil in Marea Britanie.

Afluxul de imigranti ilegali reprezinta una din provocarile cele mai importante pe termen lung pentru UE, in conditiile in care schimbarea climatica, cresterea populatiei, criza apei, foamea si razboaiele vor determina din ce in ce mai multi oameni sa isi paraseasca casele indreptându-se spre Europa.

Multi dintre acestia se vor indrepta spre Marea Britanie, desi tara a fost una dintre cele mai afectate de criza. În tarile mai apropiate de granita externa a UE au aparut probleme serioase. În Grecia, spre exemplu, zeci de mii de imigranti traiesc in locuinte improvizate in Atena si in insulele Marii Egee, multi plecând de aici mai departe spre Italia.

Coastele mediteraneene ale Spaniei si Frantei constata o crestere a numarului de imigranti. În 2008, un numar de 70.000 de persoane a incercat sa treaca in aceste tari din Africa de Nord. Potrivit The Telegraph, imigratia poate fi cea mai mare criza care ar lovi UE intr-un moment in care economiile celor 27 de state membre sunt ele insele sub presiune.

Desi Ministerul britanic de Interne a prevazut un maxim de 13.000 de est-europeni care vor ajunge in Marea Britanie in fiecare an, numarul lor se apropie de un milion, majoritatea polonezi. Si chiar daca multi s-au intors acasa odata cu recesiunea, sute de mii ramân asteptând ca economia sa isi revina.

Pe de alta parte, chiar daca acestia sunt considerati de catre localnici imigranti, ei sunt parte a pietei de munca interne a UE. Nimic nu ii poate impiedica pe acesti oameni sa vina sa caute de lucru in Marea Britanie, sau in oricare alta parte, aminteste cotidianul britanic, remarcând ca, incepând cu 2011, toate restrictiile ramase in privinta libertatii de deplasare a fortei de munca in cadrul celor 27 de state membre vor fi inlaturate, desi acestea vor ramâne in vigoare pâna in 2014 pentru lucratorii din România si Bulgaria.

O sugestie pentru rezolvarea problemei imigratiei, avansata in particular de francezi, este ce a „impartirii responsabilitatii” in cadrul UE. Multi imigranti solicita azil care, potrivit legii, poate fi acordat doar in prima tara a teritoriului comunitar in care sosesc.

În mod inevitabil, pâna in momentul in care sosesc la Calais, imigrantii au trecut prin patru-cinci tari din UE si este posibil sa fi aplicat deja pentru azil si sa fie respinsi. În 2008, erau 240.000 de potentiali refugiati politici in cele 27 de state membre ale UE. Cel mai mare numar de aplicatii fusese primit de catre Franta (42.000), urmata de Marea Britanie cu 30.500 (in scadere fata de 2002 când fusesera inregistrate 100.000 de cereri).

Aceste cifre nu spun insa intreaga poveste, sustine The Telegraph, in conditiile in care cu mult mai multi imigranti ilegali nu intra in atentia autoritatilor sau planuiesc sa se mute in alta parte.

Pe masura ce criza imigratiei se intensifica, presiunile la adresa Marii Britanii, in particular, de a accepta mai multi imigranti, sunt din ce in ce mai mari, in conditiile in care celelalte tari europene cred ca aceasta tara atrage ca un magnet multi oameni care vorbesc engleza, au comunitati in Marea Britanie si cred ca munca si beneficiile sociale din aceasta tara le sunt mai accesibile.

În pofida Conventiei de la Dublin, tari cum ar fi Grecia si Italia nu doresc sa iroseasca bani si eforturi pentru a procesa aplicatiile de azil ale imigrantilor, care se indreapta mai degraba spre Marea Britanie.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.