Paşii lui Obama

0

Presedintele SUA, Barack Obama, a marcat o cotitura radicala in modul de a vedea lumea fata de predecesorul sau, George W. Bush, dar chiar si asa nu a realizat niciunul din parcursurile pe care si le-a propus.

Nu va instala rachetele in Europa care ingrijorau Rusia; dar va negocia cu Iranul incepând cu 1 octombrie; a schimbat cu 180 de grade discursul proisraelian in Orientul Mijlociu; a suprimat meschin limitarile economice ale embargoului impus Cubei; a promis sa intoarca pagina si un nou inceput in schimbarea climatica; a convenit ca in Irak sa nu mai existe trupe de lupta americane pâna la sfârsitul anului 2011; a inteles pâna la urma ca in Afganistan este nevoie si de negocieri nu doar de lupte si se zbate acum ca in SUA sa existe o noua forma de protectie sociala.

Însa desi presedintia sa va fi definita de cea din urma, in actualul context al crizei economice mondiale este pe frontul extern acolo unde se acumuleaza problemele care au nevoie de ceva mai mult decât de un licar de speranta, se arata intr-un editorial publicat de ziarul El Pais.
Tactica lui Obama consta in planificarea unei iesiri din probleme in curs, incearcând in paralel sa gaseasca cea mai buna strategie pentru a face urmatorul pas inainte; exact opusul la ceea ce pretindea Henry Kissinger cu strategia sa a pasilor mici in anii 70, chiar daca singurul lucru pe care il obtinuse a fost sa intareasca Israelul ceea ce cu siguranta si dorea.

La fel ca si fostul secretar de stat al SUA, presedintele Obama intelege ca centrul geopolitic al esicherului il constituie conflictul arabo-israelian si ca din eventuala lui solutionare ar putea rezulta un „tsunami” pozitiv, care sa implice Irakul si Iranul si sa cuprinda si actuala casatorie de convenienta pe care o constituie cuplul Afganistan-Pakistan.

Astfel la 4 iunie, Obama facea sa se invârta bila cu cel mai echilibrat discurs intre sionism si palestianism pe care il pronuntase vreodata un presedinte american: pamânt si pace pentru toata lumea, dar nu printr-un dictat al armelor, ci mai degraba printr-o rezolutie similara celei 242 a ONU, care cere Israelului retragerea totala din Cisiordania si Ierusalimul de Est.

Ideea de a incepe de peste tot in acelasi timp are o logica. Presedintele i-a convocat la New York pe presedintele ANP, Mahmoud Abbas si pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, in incercarea dificila, greu de inghitit pentru restul lumii, ca ambii sa spuna da relansarii convorbirilor de pace.

Iar daca acasa se amâna din nou aprobarea reformei sistemului medical in cele doua camere, deteriorarea, nu doar a conflictului din Orientul Mijlociu – aflata deja in gradul sau maxim – ci si a razboaielor aferente, s-ar putea intensifica in asemenea masura, incât nimeni si nimic nu le-ar mai putea insanatosi.

Problema este insa ca aceasta forta exercitata simultan asupra mai multor fronturi, nu are sens decât daca protagonistul are mijloace pentru a dezlantui o mare ofensiva si daca dispune de un amplu capital si nu da dovada de slabiciune sau de atitudine defensiva.

Data de 4 iunie aleasa de Obama pentru a-si etala cartile pe masa, a fost vazuta de un bun cunoscator al conflictului, britanicul Patrick Seale, drept un motiv de entuziasm, el apreciind deschiderea jocului prezidential si prognozând o ciocnire de trenuri intre Ierusalim si Washington; azi se arata insa mai retinut, pentru ca nu mai este sigur daca Washingtonul se poate sau nu intrece intr-un duel cu sionismul universal.

Recentele vizite in zona ale trimisului special al presedintelui, maronitul George Mitchell, nu au dus la nimic si au facut sa se duca dorul zecilor de deplasari inutile realizate de predecesoarea lui Bush, secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice in Israel si in teritorii etalând impasibilitatea unei diplomatii condamnata dinainte la esec.

Guvernul israelian vrea o pace care sa-i iasa practic gratis: retragere de unde si când are chef; nici un metru din sfântul Ierusalim de Est; inflatie de colonisti acolo unde doreste; demilitarizare lichida, solida si gazoasa a unui viitor state palestinian; dezarticulare sau preferabil anihilare a miscarii teroriste Hamas si solutionare pe spezele celor din afara a problemei celor 4 milioane de refugiati palestinienii.

Si nu este vorba de propuneri tactice la care sa renunte rând pe rând, cum a facut Salomeea cu valurile sale, ci de principii inalienabile din partea celor care au perceput slabiciunea congenitala a adversarului si cu o sustinere mai mult decât indoielnica a Congresului. Este si motivul pentru care Barack Obama se afla azi intr-un mare impas, iar strategia lui de a incepe de peste tot in acelasi timp, risca sa duca la nimic in orice moment.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.