Starul suedez Michael Nyqvist a prezentat la Roma al doilea film din trilogia „Millennium”

0

– Ecranizarea volumului al doilea al trilogiei Millennium a scriitorului suedez Stieg Larsson, „Fata care s-a jucat cu focul” o are protagonista pe Lisbeth, mai mult chiar decât in carte, având in vedere ca totul se joaca pe chipul, violenta si evenimentele nefericite prin care trece eroina feminina.

– Interpretata perfect de actrita Noomi Rapace, ea il pune in umbra putin chiar pe protagonistul oficial al povestii, Mikael Blomkvist, si pe cel care il incarneaza pe ecran, starul suedez Michael Nyqvist.

La Roma insa, unde s-a aflat pentru prezentarea italiana a peliculei – in cinematografe cu incepere din 25 septembrie – lucrurile au mers diferit, pentru ca Nyqvist stie foarte bine sa mentina la cote inalte atentia jurnalistilor, relateaza ziarul italian La Repubblica. Nyqvist a explicat fascinatia lumii create de Stieg Larsson.

„Are o tusa, o forta anarhica care te face sa intelegi cum pot fi schimbate societatea si viata noastra. Chiar cu ajutorul unor instrumente simple precum stiloul, celularul si computerul.” Actorul suedez a polemizat ironic cu dorinta hollywoodiana de a realiza un remake al celor trei filme, eventual regizat de Quentin Tarantino: „Va puteti imagina revista Millennium cu sediul in Alabama?”

Tonul sau a devenit mai critic: „Exista zvonuri ca il va regiza Tarantino si ca Brad Pitt va mosteni rolul meu. Nu am inteles niciodata acest viciu al americanilor de a reface totul: poate se tem de cultura noastra? Daca vor cu adevarat sa repropuna Millennium cred ca ar trebui sa aleaga actori putin cunoscuti”.

Filmul a fost proiectat la 18 septembrie in avanpremiera pentru presa italiana. Povestea porneste de la faptul ca doi jurnalisti de la Millennium sunt asasinati inainte de a-si publica dezvaluirile-bomba privind piata sexului din Suedia. Suspiciunile cad asupra lui Lisbeth, dar Mikael ancheteaza pe cont propriu, intrând intr-o lume a ororii si criminalilor.

Între timp, nici Lisbeth nu sta cu bratele in sân, sfârsind prin a-si incheia socotelile cu partea obscura si de nemarturisit a trecutului ei… pâna la rafuiala finala. Povestea filmului este destul de fidela cartii.

Comparativ cu primul film – Barbati care urasc femeile – 24 de milioane de euro incasati numai in tarile scandinave – intriga este mult mai complexa si mai incâlcita, astfel incât ramân unele dificultati in intelegerea unor pasaje la cei care nu au citit romanul.

În rest, atmosferele sunt identice: gerul nordic, sânge, eroina confruntata cu situatiile cele mai extreme. Diferita este si regia: primul film a fost regizat de Niels Arden Oplev, in timp ce al doilea si al treilea („Castelul din Nord s-a sfarâmat”, in cinematografe in primavara) sunt regizate de Daniel Alfredson.

Si Michael Nyqvist a vorbit la Roma despre deosebirile dintre primul film si celelalte doua, subliniind in primul rând schimbarea punctului de vedere: „Precizez ca in toate trei intentia noastra era aceea de a intra in universul creat de Larsson, fara a-l schimba profund. Schimbarea consta in aceea ca in primul film si in primul volum al trilogiei, spectatorul si cititorul detin aceleasi informatii ca si cele doua personaje principale.

În celelalte doua, atât in film cât si in carte, cel care priveste sau care citeste stie multe lucruri in plus comparativ cu protagonistii. Consecinta este ca povestea este spusa in mod diferit, mai asemanator thrillerelor traditionale. În primul film, Blomkvist face o calatorie cvasi-mistica in memorie, in celelalte urmareste adevarul. Lucru care mi-l face foarte apropiat”.

Mai mult, intre personaj si cel care il incarneaza exista si alte analogii: „Mikael – explica actorul – este alter ego-ul lui Larsson si incarneaza putin acel tip de barbat occidental pe care toti am vrea sa il reprezentam: este angajat in plan social si politic, are bine stabilite chestiunile etice.

Împartasesc aceste principii. Si apoi e inteligent, un mare ascultator, nu judeca pe nimeni”. Pe ecran, insa, este mai putin afemeiat decât in carti. „Este adevarat, in filme am atenuat acest aspect. Lui, ca si mie, ii plac femeile, deoarece ele nu pun intrebari stiind deja raspunsurile, asa cum fac barbatii.

Femeile sunt curioase de viata”. Spus de cineva care in Suedia este un star – „idolul meu este Marcello Mastroianni” – suna usor contradictoriu. Dar apoi Nyqvist devine mai serios povestind singura sa intâlnire sa cu Larsson: „S-a intâmplat in urma cu circa zece ani, interpretam un monolog din romanul lui Primo Levi „Se questo e un uomo” si eram escortat deoarece grupari de extrema-dreapta ma amenintasera. Am avut cu scriitorul o intrevedere fata in fata, deoarece el era unul dintre cei mai mari experti in acele miscari. Dar a fost atât de scurta incât nu cred ca astazi, daca ar mai trai, m-ar mai recunoaste”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.