Ar putea deveni Tony Blair primul preşedinte al UE?

0

Daca populatia irlandeza voteaza „da” in al doilea referendum privind Tratatul de la Lisabona, la 2 octombrie, va incepe dezbaterea privind cine este persoana cea mai potrivita pentru a ocupa noul post extrem de important, de presedinte al UE, pe care il va crea tratatul. Referendumul din Irlanda nu este singurul obstacol ramas, având in vedere ca acerbul eurosceptic presedinte al Cehiei, Václav Klaus, incearca inca sa amâne ratificarea tratatului de catre tara sa.

Dar un vot irlandez in favoarea tratatului va fi suficient pentru a declansa un val de speculatii privind cine se va impune in rolul de „Mr Europa” in urmatorii cinci ani, noteaza ziarul britanic The Independent intr-un amplu articol pe aceasta tema.

Numele lui Blair este deja vehiculat la Bruxelles si in capitalele celor 27 de tari membre drept figura cea mai proeminenta dintre potentialii candidati la postul de presedinte al UE. Daca totul decurge fara probleme, o decizie ar putea fi luata la summitul UE de luna viitoare, potrivit ziarului mentionat.

Desi Blair nu a transmis nici cel mai mic indiciu, nu poti sa nu te intrebi daca ocazional el nu ar dori sa fie eliberat de mandatul sau de emisar special in Orientul Mijlociu, al carui rol este inevitabil ingustat de faptul ca SUA sunt pe cale sa fie singurul agent extern care ar putea forta un progres politic real in regiune.

Echipa lui Blair evita cu grija subiectul presedintiei UE, chiar in privat. Reticenta lui Blair reflecta si realitatile politice europene. Dupa zece ani de mandat de premier, Blair nu doreste sa lanseze o campanie publica pentru un job care cu siguranta ca i-ar placea dar stie ca s-ar putea sa nu-l obtina mai ales intr-un for in care favoritul esueaza prea adesea.

Candidatura sa se bucura de sprijinul lui Gordon Brown – deloc neglijabil având in vedere ca Brown a câstigat puncte de credit in Europa pentru faptul ca nu a oscilat in sprijinul fata de tratat dupa ce irlandezii au votat „nu” prima data. Sprijinul Marii Britanii este mai degraba o conditie necesara decât una suficienta. O axa mult mai cruciala este aceea dintre presedintele francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel.

Charles Grant, bine informatul director al Centre for European Reform (CER), think-tank-ul UE de prima marime din Marea Britanie, spune ca, in opinia sa, atât Merkel cât si Sarkozy sunt acum favorabili unei presedintii Blair – despre care el crede ca „pare plauzibila” in prezent.

Daca Grant are dreptate si daca Merkel reuseste sa ii trimita pe social-democrati in opozitie si sa formeze o coalitie cu FDP liberal dupa alegerile legislative, ea va avea mâna libera in mult mai mare masura. Daca insa se asociaza cu SPD atunci opozitia acestuia fata de o candidatura Blair ar putea fi o problema.

Aceasta pentru ca ostilitatea profunda fata de Blair, mai ales a unei parti a stângii europene, nu poate fi trecuta cu vederea. Este usor sa sesizezi motivele: atlantismul, esecul aderarii la euro, inclinatia fata de opinia eurosceptica, agenda economica liberala, pentru liberalizarea pietei si a comertului si mai presus de orice Irakul.

Stânga „familiei” de centru din Parlamentul European (PE) a fost deja tensionata legat de Jose Manuel Barroso, confirmat saptamâna trecuta in functia de presedinte al Comisiei Europene (CE), dar a carui gazduire, in calitate de premier portughez, a summitului fatidic din Azore consacrat Irakului, in martie 2003, doare inca profund.

Ideea ca unul dintre cei doi oaspeti de seama din Azore sa obtina un post si mai important este o adevarata anatema pentru unii parlamentari europeni. Desi PE nu are drept de veto privind noua presedintie, va avea in ceea ce priveste un alt post-cheie cel de Înalt Reprezentant, noul „ministru de externe” al UE cu prerogative sporite pe care Tratatul de la Lisabona il va crea de asemenea.

Având in vedere ca cele doua posturi sunt prezentate „la pachet”, PE are capacitatea de a genera multe probleme. Deoarece Barroso este de centru-dreapta ar putea exista mult sprijin, pentru echilibru, pentru un presedinte al UE din partea centrului-stânga. Blair, cel mai de succes lider laburist din istorie, se incadreaza in aceste cerinte.

Dar pericolul pentru o candidatura Blair este cel al „orfanului” politic: centrul-dreapta crestin-democrat – pentru a nu mai mentiona conservatorii britanici – i s-ar putea opune deoarece se afla in partidul gresit, dar elemente ale stângii europene ar putea sa procedeze la fel deoarece il percep daca nu drept conservator cel putin un crestin democrat in spirit. Toate aceste impedimente ar omite un punct crucial.

Fie ca statelor membre le place sau nu – asumând ca Tratatul de la Lisabona este ratificat – acesta este un moment definitoriu pentru UE. Prerogativele oficiale ale postului ramân vagi. Dar ceea ce sunt va depinde foarte mult de cine le detine si mai ales de cine le detine primul, având in vedere ca acest lucru poate fi definitoriu pentru o generatie sau mai mult.

O posibilitate este ca noul presedinte sa nu fie mai mult decât un presedinte de Consiliu European, un birocrat relativ fara identitate care ramâne constant umbrit de sefii principalelor state membre.

Dar ideea era de a conferi UE o noua coeziune ca bloc, de a o ajuta sa actioneze pe masura staturii sale si de a da, in sfârsit, un raspuns celebrei intrebari a lui Henry Kissinger: „Pe cine sun daca vreau sa vorbesc cu Europa?”

Ironia face ca daca Merkel va pierde alegerile legislative va aparea imediat drept candidat consensual. Dar toate indiciile arata ca ea le va câstiga, lasându-l pe Blair singurul candidat potential cu astfel de profil. Exista fara indoiala si alti candidati excelenti, toti plauzibili cu conditia ca UE sa aiba nevoie de un presedinte de tipul om de afaceri.

Dar pot ei asigura leadership-ul real despre care majoritatea pro-europenilor cred ca are mare nevoie UE daca vrea sa devina un jucator global mai consecvent in probleme care merg de la politica externa la cea de securitate si pâna la comertul mondial?

Charles Grant marturiseste ca are „sentimente amestecate” privind potentiala candidatura a lui Blair. Pe de o parte, este ingrijorat de profunda nepopularitate in rândul unor elemente ale centrului-stânga european, din cauza razboiului din Irak. „Faptul ca unii il privesc cu ochi rai il va putea face mai putin eficient in post„, spune el.

Pe de alta parte, il sustine pe Blair: „Am fost in Rusia, China si India recent si oamenii de acolo spun: <<daca vreti sa ne angajam alaturi de UE, alegeti pe cineva de care am auzit, nu pe Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului.>>„. Totodata „Blair este un foarte bun comunicator, un element extrem de important pentru o organizatie atât de complexa ca UE”, mai spune el.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.