CE: „Băncile îi dezamăgesc pe consumatori”. Cu preţuri complexe şi taxe ascunse

0

Gradul de transparenţă a băncilor din România, în ceea ce priveşte comisioanele percepute pentru un cont de bază, se situează sub media europeană, conform unui raport al Comisiei Europene privind serviciile financiare de detaliu.

.
Studiul arată că există probleme pe scară largă privind modul în care băncile îşi informează şi îşi consiliază clienţii. Mai mult de 70% dintre băncile din România incluse în studiu au trebuit să ofere informaţii suplimentare sau să clarifice informaţiile pe care le ofereau pe site-urile lor.

Studiul arată că România se află la mijlocul unui clasament referitor la costurile aferente unui cont bancar, în Uniunea Europeană. Astfel, preţul mediu anual plătit de un client român este de 83 de euro.

Italia ocupă primul loc, având un preţ mediu anual de 253 de euro, iar Bulgaria – ultima poziţie, cu o medie de 27 de euro. Dacă ne referim la utilizatorii activi de conturi curente, costul mediu se apropie de 150 de euro în România. Italia se află tot în topul clasamentului, cu peste 400 de euro, iar Bulgaria ocupă ultima poziţie, cu aproximativ 50 de euro.

Un sondaj Eurobarometru din 2008 arăta că, în România, 33% dintre consumatori întâmpină dificultăţi în compararea ofertelor bancare pentru conturi curente. Doar 10% dintre consumatori şi-au schimbat în ultimii doi ani banca unde aveau conturile curente, deşi 33% dintre aceştia menţionau că au găsit oferte mai ieftine.

Băncile de detaliu îi dezamăgesc pe consumatori. Există dovezi extinse de violare a principiilor de bază ale relaţiei cu consumatorii, problemele mergând de la preţuri complexe până la taxe ascunse şi informaţii neclare şi incomplete”, a spus comisarul european pentru Protecţia Consumatorilor, Meglena Kuneva.

Integral Business Standard

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.