Portugalia: realitatea anesteziată de dinaintea alegerilor

0

– Dupa surpriza pe care au constituit-o alegerile pentru Parlamentul European, nimeni nu mai indrazneste in Portugalia sa faca pronosticuri asupra alegerilor legislative de duminica viitoare, 27 septembrie. Certitudinile s-au evaporat.

– Doar una pare credibila: viitorul guvern (fie de stânga sau de dreapta) va avea o majoritate relativa, fapt ce ar putea genera pe viitor o instabilitate in guvernare.

Între timp, sondajele acorda un mic avantaj socialistilor ce pare sa corespunda realitatii unei posibile victorii a Partidului Socialist (PS) acordata de sondaje si inainte de alegerile din iunie, dezmintita ulterior de severa infrângere a partidului de la putere in favoarea opozitiei PSD (social-democrati) si Blocul de stânga (BE).

Neincrederea generala a alegatorilor, a politicienilor si a politologilor fata de sondaje s-ar putea ca, de data aceasta, sa nu fie justificata, se arata intr-un editorial publicat de ziarul El Pais.

Iata si de ce. Votul din iunie a fost un vot de blam la adresa guvernului lui Socrates: impotriva absentei politicilor sociale, arogantei si autoritarismului cu care a umilit diferite categorii profesionale (precum profesorii care au manifestat la Lisabona impotriva politicii de invatamânt a statului) impotriva reformelor sale realizate sau nerealizate, impotriva somajului galopant si, mai ales, a politicii sale economice.

A fost un vot semnificativ al unei populatii iritate, tinând cont de faptul ca opozitia era divizata si dezorganizata. Au fost cetatenii portughezi, nu partidele, cele care au invins PS si problemele nationale cele care au motivat relatiile Portugaliei cu Uniunea Europeana. Unii considera ca in acest fel portughezii au votat deja pentru alegerile legislative, pedepsindu-i pe cei care i-au tratat astfel. Fapt ce ridica un semn de intrebare, iar acum ce?

Ce inteles, simbolic sau real, trebuie dat votului de duminica viitoare? Mai ales ca victoria PSD si BE din iunie a presupus, mai mult decât un vot negativ pentru PS, o afirmare pozitiva a partidelor de opozitie. Ceea ce explica, in parte, lipsa de entuziasm fata de actuala campanie comparativ cu cea pentru alegerile europene.

Acum nu mai exista motive de stimulare si ratiuni evidente pentru a vota impotriva lui Socrates si in favoarea Manuelei Ferreira Leite (PSD) sau pentru Louça de la BE. Si nu doar pentru ca exista indicii ca actuala criza a ajuns la sfârsit, ci mai ales deoarece climatul politic s-a schimbat decisiv.

Azi alegatorul nu mai stie in ce realitate se situeaza, traind constient sau inconstient intr-o atmosfera ireala in care discursurile, dezbaterile, programele politice au incetat sa mai fie credibile; in care promisiunile de viitor sunt vagi si depind de un context pe care nimeni nu-l cunoaste. Dezbaterile televizate nu ajuta la nimic.

Politicienii au disparut din scena lasând ca spatiul politico-mediatic sa fie ocupat exclusiv de lideri. Acum partidele par ca au un singur responsabil, un singur sef. Într-un cuvânt timpul s-a oprit, iar portughezii traiesc viata politica fara sa simta vreun angajament, pentru ca realul a fost anihilat de problemele lor cotidiene. Un singur factor primeaza asupra acestei atonii generale: figura liderului.

Nu este insa vorba de o imagine caracterizata prin capacitatile de leadership ale omului politic, ci prin ansamblul trasaturilor psihologice sau caricaturale: noua bonomie a lui Socrates (vazut acum ca un portughez blând, care ii asculta pe cei din jur, in contrast cu imaginea „animalului feroce” cum singur se caracteriza odinioara) coafura sau greselile de dictie ale doamnei Manuela Ferreira Leite, modul de a se imbraca a lui Portas (CDS, centrul democratic conservator), sau ochelarii lui Louça (BE). Pe de alta parte a intervenit o bipolarizare a imaginii.

Potrivit discursului lui Socrates, acum conteaza doar lupta intre „doi candidati la postul de premier (el insusi si liderul PSD), omitând sa spuna ca sunt alegeri pentru deputatii Parlamentului national si ca mai sunt alte doua partide in cursa.

Este un mod de a face apel la „votul util” care a dus la izolarea partidelor mici, minimalizând adevarata dezbatere pe care o presupune o comunitate politica a legaturilor (pentru coalitii viitoare) intre partide.

Toate acestea au disparut din spatiul politic, reducându-se la o panorama de grupuri politice atomizate urmarind un singur scop: obtinerea unui numar cât mai mare de voturi pentru sine, smulgând de ceilalti cât mai mult posibil.

S-a creat astfel un fel de scut, un fel de bariera de respingere care i-a paralizat si conditionat pe adversari si intregul climat al campaniei. Iar guvernul a profitat de acest climat pentru a lansa asa-numitului „stat social” cu o multitudine de initiative de ajutorare a celor defavorizati, elevilor, sau intreprinderilor mici si mijlocii, dând impresia ca „se gândeste la cetateni”. Opozitia a ramas dezarmata, iar cetateanul a intrat intr-un impas, nestiind daca a vota impotriva lui Socrates este ca si cum ar vota impotriva lui insusi.

Un impas care a generat un colaps emotional si o anesteziere a realitatii. Coplesita de focurile de artificii si fara raspunsuri, populatia a intrat intr-o stare de atonie, dar si cu ajutorul opozitiei incapabila sa se opuna puterii propagandistico-mediatice a lui Socrates, care si-a domolit furia pentru infrângerea la alegerile europene, mizând acum pe politica nationala.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.