Reforma universităţii din Italia: mai bine mai târziu decât niciodată

0

– Premierul italian Silvio Berlusconi a anuntat ca in luna octombrie va prezenta reforma universitatii. Se presupune ca va fi vorba de un proiect de lege, neexistând conditiile de urgenta cerute pentru un decret.

– Drept urmare, se asteapta o procedura indelungata si framântata in cele doua ramuri ale parlamentului, noteaza ziarul Il Messaggero, intr-un editorial publicat pe prima pagina a editiei de joi.

Berlusconi a fost imprecis privind continutul reformei si s-a limitat sa repete aspectele arhicunoscute: transparenta in concursuri si focalizare pe meritocratie. Universitatea are insa nevoie, in primul rând, sa fie readusa la standarde general acceptabile, punându-se capat anarhiei in care oricine are vreo legatura cu ministrul in exercitiu isi introduce mica sa reforma, care ulterior e schimbata de prietenul ministrului urmator si asa mai departe, intr-o confuzie aproape totala.

Standardele trebuie stabilite atât având un ochi indreptat catre realitatea internationala (lucru mai usor in disciplinele stiintifice si mult mai putin in cele umaniste si sociale) cât si constientizând obiective rationale si posibile in avantajul studentilor.

Prin urmare, trebuie sa se renunte la slaba creativitate existenta in prezent, care a dus la proliferarea unor cursuri inutile si la parcursuri incomparabile intre ele si sa se stabileasca parcursuri impartasite prin care nu se intelege numai faptul ca exista un anumit numar de materii cu acelasi titlu ci si ca aceste materii au in mare masura acelasi continut.

Numai acest lucru poate garanta ca cel care a dat un anumit examen are efectiv cunostinte considerate importante.

Acest lucru va furniza si un ghid de selectare a profesorilor universitari, carora ar trebui sa li se ceara, pe lânga calitatea de a fi cercetatori, si o pregatire generala, ce poate fi documentata si care sa permita predarea la nivel standard astfel incât sa se formeze studenti pregatiti nu in domeniul pe care un singur profesor il considera important ci stapânind ceea ce in lumea stiintifica se considera a fi continutul fundamental al disciplinei si metodologiei sale.

A doua tema ce trebuie abordata neaparat este diviziunea muncii intre o parte a sistemului destinata sa formeze o baza larga de absolventi, necesara unei tari avansate, si o parte destinata sa pregateasca nivelurile de excelenta, nu mai putin importante si necesare. A le face sa convietuiasca s-a dovedit extrem de dificil.

Pe de alta parte, este necesar sa se demonteze miturile privind valoarea absoluta a diplomei de licenta, potrivit caruia este necesar intotdeauna un nivel extrem de ridicat, care ulterior nu se realizeaza, dar in spatele caruia se ascund atât frustrarile profesorilor cât si dorintele de a obtine un „atestat”, o bucata de hârtie de exhibat.

Chestiunea de fond ramâne insa aceea de a produce un sistem rational si capabil sa se impuna tinând seama de realitatea prezenta. De exemplu, faptul ca nu mai pot fi garantate abilitati care odata erau comune: studentul sa stie sa scrie corect, sa fie in masura sa inteleaga texte elaborate, sa cunoasca regulile pentru a infrunta un parcurs de studii riguros.

Daca aceste abilitati nu preexista in universitate, aceasta trebuie sa umple lacunele. Desigur trebuie desfiintate tabuuri precum cel al valorii legale a titlurilor de studiu pentru care nota luata in liceul din orasul X are aceeasi valoare ca nota luata in orasul Y, sau cel potrivit caruia se poate obtine o diploma fara a frecventa cursurile ca si cum ai putea invata numai mergând sa reciti o carte in fata unui profesor la examen.

Cel putin prima problema – abolirea valorii legale a titlurilor – ce trebuie inlocuita cu sistemele de acreditare ce evalueaza fiecare institutie, este „in studiu”, asa cum au declarat miercuri, 23 septembrie, ministrul muncii, Maurizio Sacconi, si cel al invatamântului, Mariastella Gelmini.

Reforma universitatii este ampla si are in vedere numeroase aspecte, precum: limite de mandat pentru rectori, posibilitatea pentru universitati de a fuziona pentru a realiza sinergii si a limita risipa, precum si norme impotriva „inrudirilor sfruntate” (când universitatea este afacere de familie, n.red).

Chestiunea de fond ramâne insa aceea de a gasi o „logica de sistem” care sa uneasca intreg personalul dornic de reforma din lumea academica si care sa permita scoaterea sistemului italian din marasmul in care a cazut: piata muncii alterata de lobbysme si automatisme, reducerea la universitate de masa „second-hand” (cu stimulente pentru a promova, altfel ti se taie fondurile)`, nivelarea muncii academice si a studiilor din cauza caderii lor pe mâna celor mai rele corporatii, localisme politice si corporatisme cu diminuarea diferitelor materii.

Având in vedere ca aceste forte sunt inca prezente si agresive, ministrul va trebui sa-si apere propunerea de reforma de asalturile, chiar insidioase, pe care ele le vor da in parlament, unde nu intâmpina probleme in a forma aliante transversale.

Din acest motiv, va trebui sa puna pe picioare o contra-alianta tot atât de puternica, plecând de la un puternic sprijin al opiniei publice. Nu este un lucru simplu intr-o tara in care, la urma urmelor, prea multi „au familie” printre studenti, profesori si politicieni, conchide editorialul.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.