Un referendum pentru Parlament unicameral nu poate desfiinţa una din camere

0

Profesorul universitar Ioan Stanomir, specialist în drept constituţional, a explicat vineri (25 septembrie 2009) că referendumul pentru trecerea la un Parlament unicameral are caracter consultativ şi nu poate duce la „abolirea” uneia dintre Camerele Legislativului.

„Acest referendum pe care îl convoacă preşedintele Traian Băsescu are caracter consultativ. El nu conduce automat la abolirea uneia dintre Camerele Parlamentului. Pentru ca Legea fundamentală să fie modificată este nevoie de 2 paşi: în primul rând este nevoie de un vot al Parlamentului asupra unei legi de revizuire şi în al doilea rând este vorba despre obligativitatea unui referendum cu caracter obligatoriu prin care cetăţenii să se pronunţe asupra legii de revizuire votate de Parlament”, a afirmat Stanomir.

Profesorul de drept constituţional a reamintit că, potrivit Constituţiei, referendumul se convoacă de către preşedintele României cu consultarea Parlamentului. „Aşadar este nevoie şi de un act al Parlamentului pentru ca referendumul să fie convocat şi data să fie confirmată de Legislativ”, a explicat Stanomir.

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care Parlamentul nu este de acord cu referendumul convocat de şeful statului, Stanomir a precizat că, practic, Legislativul nu se poate împotrivi.
„Această ipoteză, după părerea mea, trebuie exclusă, fiindcă preşedintele are dreptul constituţional de a convoca acest referendum. Ceea ce Parlamentul poate face este să utilizeze tactici de blocare şi obstrucţionare a iniţiativei preşedintelui”, a arătat profesorul universitar.

De asemenea, Ioan Stanomir a subliniat că, în cazul în care referendumul solicitat de şeful statului va fi validat de cetăţenii României, acest lucru nu poate duce direct la modificarea Parlamentului.
„Nici măcar pentru parlamentari nu este obligatoriu (referendumul – n.r.). Este pur şi simplu expresia voinţei populare la un moment dat. Este nevoie de modificarea Constituţiei”, a afirmat Ioan Stanomir.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat joi avizul preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru organizarea unui referendum, în ziua alegerilor prezidenţiale, prin care românii să fie consultaţi cu privire la înfiinţarea unui Parlament unicameral, cu maximum 300 de membri. Scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea referendumului pentru unicameral a ajuns la conducerile Camerei şi a Senatului.

Potrivit procedurilor, scrisoarea urmează să fie discutată într-o şedinţă a Birourilor Permanente reunite. În articolul 90 din Constituţie se arată că „preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”.

În articolul 11 din Legea referendumului se precizează că „problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de preşedintele României, prin decret”. Acelaşi act normativ stipulează că „punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţă comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.