Consumatorii vor beneficia de noi setări din fabrică ale playerelor audio personale

0

Playerele audio personale vor fi setate din fabrica, astfel incât sa respecte nivelurile sigure de expunere, conform unei decizii adoptate luni (28 septembrie 2009) de Comisia Europeana.

Potrivit unui comunicat al Centrului European al Consumatorilor România, in urma acestei decizii, consumatorii vor beneficia de noi setari din fabrica ale playerelor audio personale, precum si de mesaje clare de avertizare in legatura cu efectele negative ale expunerii excesive la niveluri de sunet ridicate. Totodata, Comisia Europeana a transmis luni un mandat organismului european de standardizare CENELEC, solicitând elaborarea de noi standarde tehnice de siguranta.

În octombrie 2008, Comitetul Stiintific CSRSEN 1 din cadrul UE a avertizat ca utilizarea playerelor audio personale la volum ridicat pe o perioada indelungata poate provoca deteriorarea permanenta a auzului, iar intre 5% si 10% dintre utilizatori risca un deficit auditiv ireversibil. Este vorba despre persoane care asculta muzica timp de peste o ora pe zi la volum ridicat. Se estimeaza ca pâna la 10 milioane de persoane din UE ar putea fi expuse acestui risc.

“Volumul unui player MP3 poate fi ridicat cu usurinta la niveluri daunatoare, in special când ne aflam pe strazi aglomerate sau in mijloace de transport in comun. Iar datele de care dispunem arata ca in special tinerii – care asculta muzica la volum ridicat, uneori timp de mai multe ore pe saptamâna – nu isi dau seama ca isi pun in pericol auzul.

Pot trece ani inainte ca deteriorarea auzului sa se manifeste, iar atunci este pur si simplu prea târziu. Aceste standarde introduc mici modificari tehnice la nivelul playerelor, astfel incât utilizarea lor normala, utilizând setarile din fabrica sa fie sigura.

Consumatorii pot modifica, daca doresc acest lucru, setarile implicite, dar in acest caz vor aparea mesaje clare de avertizare, astfel incât acestia sa cunoasca riscurile la care se expun”, a declarat comisarul UE pentru protectia consumatorilor, Meglena Kuneva.

Standardele UE actuale nu prevad nicio limita maxima pentru sunete si nu impun nicio etichetare specifica referitoare la volumul sonor, dar cer introducerea unei mentiuni in manualul de instructiuni pentru a avertiza cu privire la efectele adverse ale expunerii la un nivel sonor excesiv. Mandatul, propus de Comisia Europeana impreuna cu cele 27 de state membre, vizeaza toate playerele audio personale si telefoanele mobile cu functie de redare a muzicii.

Acesta prevede ca nivelurile sigure de expunere trebuie sa fie limitate prin setarile “din fabrica” ale produselor, insa nu indica solutii tehnice specifice, pentru a nu limita capacitatea de inovare a industriei. În schimb, cere ca producatorii sa faca astfel incât setarile din fabrica pentru utilizarea in conditii normale sa respecte cerintele de siguranta. Mandatul indica in mod clar ca utilizarea in conditii de siguranta depinde de timpul de expunere si de nivelul volumului.

Pentru 80 dB(A), expunerea ar trebui sa nu depaseasca 40 de ore pe saptamâna. Pentru 89 dB(A), expunerea ar trebui sa nu depaseasca cinci ore pe saptamâna. Setarile din fabrica ale produselor trebuie sa corespunda nivelurilor sigure de expunere definite mai sus. Nivelurile mai ridicate pot fi permise daca ele au fost selectate intentionat de utilizator si daca produsul include o modalitate fiabila de informare a utilizatorului cu privire la riscurile existente.

De asemenea, trebuie introduse avertismente adecvate pentru consumatori in legatura cu riscurile existente si cu modalitatile de a le evita, inclusiv in legatura cu situatiile in care inlocuirea castilor originale cu alt tip de casti determina expunerea la niveluri sonore mai ridicate, care constituie un risc mai mare, insa mandatul nu indica modul de indeplinire a acestei cerinte. Solutiile industriei de profil ar putea include, de exemplu, utilizarea etichetelor sau afisarea unor informatii pe ecran.

Standardele UE sunt elaborate de CENELEC (organism european de elaborare a standardelor) in cadrul unui proces care poate dura pâna la 24 de luni si la care participa oameni de stiinta, organizatii ale industriei de profil si organizatii de consumatori, precum si alte parti interesate. Standardele UE nu sunt obligatorii, insa, daca noul standard este aprobat de Comisia Europeana si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, el devine, de facto, norma aplicata de industria de profil.

Se considera ca produsele care respecta aceste standarde sunt sigure, iar in cazul nerespectarii, produsele trebuie supuse unor testari independente costisitoare pentru fabricanti. Noile standarde de siguranta se vor aplica numai produselor viitoare. În ultimii ani, vânzarile de playere audio personale, mai ales de playere MP3, au crescut spectaculos. În general, in UE se estimeaza ca aproximativ 50 pâna la 100 de milioane de persoane asculta zilnic muzica la playere portabile.

În ultimii 4 ani, vânzarile sunt estimate la 184 – 246 milioane de unitati pentru toate dispozitivele audio portabile si la 124 – 165 milioane de unitati pentru playerele MP3. În intreaga Uniune Europeana, multe milioane de oameni folosesc zilnic playere audio personale si, daca le folosesc necorespunzator, se expun riscului de deteriorare a auzului. Centrul European al Consumatorilor din România si-a inceput activitatea in ianuarie 2008.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.