Banca Vaticanului, “spălătorii de bani” ai lui Dumnezeu

0

Banca Vaticanului are un trecut plin de pete negre, de la conturi pentru mafioti si mita pâna la tainuire, actualul pontif, Benedict al XVI-lea, intentionând acum sa faca putina curatenie, scrie ziarul austriac Die Presse.

Misterul legat de Institutul pentru Opere Religioase (IOR), asa cum se numeste oficial banca pontificala, incepe odata cu limba care apare pe ecranul bancomatului si anume limba oficiala a statului Vatican, latina. Adevaratul mister priveste insa banii vehiculati de banca, de unde vin ei, de ce sunt depozitati aici si cine se bucura de ei.
Zidul leonin, care inconjoara Vaticanul, a fost totdeauna un zid al tacerii, insa din nicio parte a micului stat papal nu ajunge atât de putin la lumea dinafara ca din sumbrul bastionul Niccolo V, care isi inalta silueta lânga palatul apostolic.

Din acest bastion, elita finantelor papale vegheaza din 1942 la tezaurul statului catolic, stapâna peste active in valoare de 5 miliarde de euro si cu o rezerva de o tona si jumatate de aur in subterane. Miercuri, 23 septembrie, presedintele bancii IOR a fost demis din functie, contractul lui Angelo Caloia in fruntea bancii fiind anulat prematur.

Cu un an si jumatate inainte de pensionare, el va fi mutat pe un post administrativ din cadrul consiliului de stat. Locul sau este luat de Ettore Gotti Tedeschi, care pâna acum a indeplinit functia de sef pentru Italia al bancii spaniole Santander. Decizia a fost luata de comisia formata din 5 cardinali, care alcatuiesc un fel de consiliu de supraveghere al bancii, fiind direct subordonati Suveranului Pontif.

Motivele deciziei ar fi ramas ascunse publicului la fel ca dezbaterile din cadrul conclavului daca nu ar fi existat cartea de scandal “Vatican SA”, aflata din iunie pe lista bestseller-urilor in librariile italiene si care a dus la caderea lui Caloia.
De atunci, toate cicatricile care au patat imaginea institutiei cu decenii in urma au inceput din nou sa sângereze. IOR este o banca ca toate celelalte doar dintr-un singur punct de vedere si anume pentru faptul ca, potrivit statutului, trebuie sa obtina profit.

Aici insa paralelele cu lumea profana iau sfârsit, acest profit, care formal apartine Papei, fiind folosit pentru biserica, misiuni si scopuri caritabile. Cei 1.400 de clienti ai bancii sunt episcopi, calugarite si angajati ai Vaticanului.
Însa la ghiseele sale nu stau la coada doar spirite pioase, sarace lipite, pentru ca banca – cel putin pâna acum 3 ani – a deschis conturi pentru clienti privati alesi, care varsa capital masiv in conturi. Printre acesti clienti alesi se gaseau persoane cu relatii si care promiteau sa doneze mai devreme sau mai târziu o parte a profiturilor obtinute.

În schimb, investitorul se bucura de conditii paradisiace: nu trebuie sa plateasca taxe si are parte de o discretie totala. Regula tacerii este mai riguroasa ca la o manastire de trapisti: nicio colaborare cu fiscul si politia, anonimitate totala, niciun fel de bilanturi si evidenta a conturilor. Concordatul (tratat incheiat intre Vatican si state seculare, pentru reglementarea statutului bisericii, n.red.) cu Italia garanteaza protectie iar IOR nu a semnat nici pâna azi vreun acord pentru reglementarea pietelor financiare. Pe scurt, este vorba aici de un paradis offshore pe pamânt, inclusiv caderea in pacat.

Oferta a atras rapid investitori care nu doreau sa-si spele constiinta ci banii proveniti din afaceri mafiote, coruptie si evaziune fiscala. Bomba a explodat in 1982, odata cu falimentul bancii ambroziene din Milano, al carei presedinte, Roberto Calvi, forma impreuna cu bancherul sicilian Michele Sindona si cu seful de atunci al bancii vaticane, monseniorul Paul Marcinkus, un trio fara scrupule de spalatori de bani, in contact cu mafia, potrivit Die Presse.

Calvi si Sindona nu au mai apucat sa cada in ispita de a da totul in vileag, primul fiind gasit spânzurat sub un pod londonez, iar al doilea otravit cu cianura de potasiu in inchisoarea de maxima securitate. Marcinkus s-a ascuns intre zidurile Vaticanului, Ioan Paul al II-lea impiedicând ani de zile predarea sa in mâinile justitiei italiene.

Abia in 1990, papa Wojtyla l-a inlocuit pe clericul american cu un consiliu laic, format din cinci membri, care urma sa aiba grija de un comportament corect in aceasta oaza financiara. În fruntea acestei consiliu se afla Angelo Caloia, omul curat, inlocuit de curând. Legat de integritatea sa personala nimeni nu se indoieste pâna in ziua de azi.

Acestuia i-a scapat insa in primii ani faptul ca un secretar privat al lui Marcinckus continua afacerile criminale intr-o banca din umbra. Donato de Bonis a tesut o retea de conturi mascate, create pe numele unor institutii fictive precum “Fundatia pentru copiii saraci” sau “Lupta contra leucemiei”, in spatele acestor conturi ascunzându-se sefi economici si politicieni.

De Bonis vehicula saptamânal cu carul bani pesin cu origine dubioasa. Doar pentru primul sau client, premierul Giulio Andreotti, cu numele de cod “Omissis”, suma se ridica la 26 de milioane de euro. În bastionul Niccolo V au fost spalati luna mai inainte de toate o parte din banii proveniti din afacerea Tangentopoli, cel mai mare scandal de mita din istoria Italiei.
Seful oficial, Caloia si-a pastrat haina curata desi, din 1992, si el si Papa, stiau ce se intâmpla. “Roma”, asa cum este numit De Bonis in notele interne, a fost ce-i drept mutat un an mai târziu, in functia de capelan al cavalerilor de Malta, insa catre exterior, conform traditiei, nu s-a suflat o vorba.

Procurorii din Milano, care au descoperit cazul Tangentopoli, au batut si ei in zadar cu “mâinile lor curate” la portile Vaticanului. Ce politicieni se ascundeau sub numele de cod “Ancona” si “Siena”, Caloia nu a dezvaluit nici pâna azi.

Doar o persoana nu a dorit sa mentina tacerea, cel putin postum, si anume consilierul papal Renato Dardozzi, care a creat o arhiva formata din 5.000 de documente, ascunzând-o in doua valize la o ferma din Elvetia si lasând-o mostenire unui jurnalist de incredere, Gianluigi Nuzzi. Acesta, pazit de garzi de corp, a luat-o de acolo, dupa moartea lui Dardozzi, in 2003, compilând cu ajutorul ei bestsellerul “Vatican SA”.

Ultimul capitol al cartii este si cel mai nelinistitor, acesta cuprinzând un interviu cu fiul unui fost primar din Palermo, primul politician italian care a ajuns dupa gratii pentru complicitate cu mafia. Acesta servea drept om de paie pentru transferurile catre bosii mafioti sicilieni si nu doar in epoca bancherului din umbra ci si mai târziu, ultima plata fiind se pare facuta acum 2 ani.

Toate acestea au fost un motiv suficient pentru noul pontif de aborda din nou problema, prin demiterea intreprinsa, Papa Ratzinger dorind sa traga o linie asupra trecutului si sa creeze “transparenta”, altfel riscând sa contrazica noua sa enciclica Caritas in Veritate (Iubire in adevar) in care, la capitolul “Efectele globalizarii”, sunt criticate paradisurile fiscale.
Noul sef al bancii vaticane l-a propus pe Benedict al XVI-lea, datorita acestei enciclici, la premiul Nobel pentru economie. Partial, aceasta este o lauda de sine, mai ales ca Gotti Tedeschi l-a consiliat el insusi pe Papa la redactarea textului. Gotti este un apropiat al Opus Dei si preda etica financiara la o universitate din Milano.

El a mai scris o carte cu titlul “Banii si paradisul” si ar trebui de aceea sa stie ca drumul catre paradis nu prea trece printr-un paradis fiscal pentru bietii pacatosi. Poate ca Sfânta Tereza de Avila (1515-1582, calugarita carmelitana spaniola, celebra prin viziunile sale, n.red.) i-ar putea ajuta pe acest drum alunecos intre discretie si transparenta, sfânta fiind cunoscuta, pe lânga viziunile sale mistico-erotice, si datorita unei morale foarte pragmatice legate de abordarea averii: “Banii sunt excrementul diavolului, dar ce balegar minunat sunt ei”, spunea ea.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.