Fondurile pentru modernizarea exploataţiilor agricole, în scadere cu 10% din 2010

0

Procentul fondurilor nerambursabile acordate proiectelor de investitii prin masura 121 “Modernizarea exploatatiilor agricole” se va micsora de la 50 la 40% din 2010, ceea ce va atrage si schimbarea conditiilor de finantare pentru aceasta masura, a anuntat Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP).

Conform Anexei Regulamentului CE nr. 1698/2005, procentul de cofinantare nerambursabila pentru masura 121 variaza intre 40 si 65%, procente mai mari obtinând tinerii fermieri si fermierii din zonele defavorizate, din cele montane, Natura 2000, investitiile noi având drept scop protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati.
În baza Tratatului de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, pentru perioada 2007-2009, România a avut posibilitatea de a porni de la un procent de 50% cofinantare nerambursabila, din 2010 revenindu-se la procentul de 40% stipulat in Regulament.

Astfel, pentru perioada 2010-2013, valoarea maxima a fondurilor nerambursabile va fi de 800.000 euro pentru un proiect, iar valoarea maxima eligibila a unui proiect nu va putea depasi doua milioane euro. Procentual, sprijinul nerambursabil va fi de maxim 40% din valoarea proiectului, spre deosebire de procentul aplicat in perioada 2007 – 2010, respectiv 50%. Pentru investitiile realizate de tinerii agricultori cu vârsta sub 40 ani, la data depunerii cererii de finantare, sprijinul nerambursabil de 40%, poate fi majorat cu inca 10%.

De asemenea, dupa anul 2010, nu se va putea cere majorarea sprijinului nerambursabil cu 25% pentru investitiile noi care au drept scop protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati proveniti din surse agricole. “Majorarea cu 25% va fi valabila doar pâna la sfârsitul anului 2010”, precizeaza APDRP. Procentul de majorare a sprijinului cu 10% pentru investitiile realizate de agricultorii din zonele montane cu handicap natural, in zone cu handicap natural si in arii naturale protejate, incadrate in reteaua Natura 2000, ramâne neschimbat.

Pentru proiectele care includ si investitii pentru producerea si utilizarea energiei regenerabile, valoarea maxima a cofinantarii publice poate ajunge la 1,2 milioane de euro, fata de 1,5 milioane de euro pâna in 2010. Valoarea maxima eligibila a unui astfel de proiect poate fi de trei milioane de euro, iar sprijinul nerambursabil va fi de maxim 40%. În cazul proiectelor care apartin unei forme asociative si care deservesc membrii acesteia, valoarea maxima a cofinantarii publice poate ajunge la 1,6 milioane de euro, cu o pondere a sprijinului nerambursabil de maxim 40%.

Valoarea maxima eligibila a unui astfel de proiect va fi de 4 milioane de euro. Masura 121 – “Modernizarea exploatatiilor agricole” se incadreaza in Axa I – “Cresterea competitivitatii sectorului agricol si silvic” si are ca obiectiv general cresterea competitivitatii sectorului agricol printr-o utilizare mai buna a resurselor umane cât si a factorilor de productie, dar si indeplinirea standardelor nationale si a standardelor comunitare.

Obiectivele operationale se refera la promovarea investitiilor in exploatatiile agricole din sectorul vegetal si de crestere a animalelor pentru realizarea de constructii noi si/sau modernizarea constructiilor agricole existente din cadrul acestora si a utilitatilor aferente, achizitionarea de masini si utilaje noi, infiintarea de plantatii etc. Contributia publica aferenta acestei masuri este de 991,82 milioane euro din care, Guvernului României contribuie cu 20%, Uniunea Europeana cu 80%. Potrivit APDRP, pentru masura 121 au fost deschide 5 sesiuni de depunere de proiecte, prima dintre ele in martie 2008.

De la data lansarii masurii au fost contractate 1.308 proiecte in valoare de 393 milioane euro, pâna in prezent, APDRP autorizând la plata 85 milioane euro pentru 955 de proiecte care au intrat deja in perioada de implementare a investitiilor.
Printre activitatile pentru care s-a solicitat finantare in cadrul Masurii 121 se regasesc infiintarea si modernizarea fermelor vegetale sau a fermelor de animale, achizitia de utilaje agricole sau pentru procesarea laptelui, dezvoltarea exploatatiilor agricole prin achizitia de utilaje, infiintare de microferme de vaci cu lapte sau sere de legume.

fondurilor nerambursabile

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.