În România există 45 de proprietari de Lamborghini

1

Numarul de masini Lamborghini existente, la ora actuala, in România este de circa 45 de unitati, a declarat marti (29 septembrie 2009) Adriana Poncea, PR&Communication Manager al Porsche România.

Reprezentantii aceleiasi companii declarau, la jumatatea lunii iunie, ca in decursul anului 2008, si in primele cinci luni ale lui 2009 nu s-a comercializat niciun automobil Lamborghini.

Declaratiile vin pe fondul lansarii in România a modelului Lamborghini Reventon Roadster, o decapotabila cu doua locuri, cu un motor cu 12 cilindri de 6,5 litri care genereaza o putere de 670 CP. Pretul unei astfel de bijuterii auto este de 1,1 milioane euro (fara taxe). În ceea priveste comenzile primite din România, Adriana Poncea a mentionat ca “seria de astfel de modele a fost limitata la numai câteva exemplare”.

“Mai exact, mai putin de 20 de pasionati si colectionari Lamborghini vor putea intra in posesia acestei masini extraordinare, si vor gusta astfel incomparabila placere de a o conduce”, a apreciat purtatorul de cuvân al Porsche România. Potrivit fisei tehnice, bolidul ajunge de la 0 la 100 km/h in 3,4 secunde, fiind una dintre cele mai rapide cinci masini din lume.

Viteza maxima atinsa de Lamborghini Reventon Roadster este de 330 km/h. La fel ca si Coupé-ul gamei, Reventón Roadster masoara 4,7 metri in lungime, are un ampatament de 2665 mm, o latime de 2 metri si o inaltime de 1,13 metri.

La capitolul consum de combustibil, cifrele sunt ametitoare: urban 32,3 litri/100 km, extraurban 15 litri/100 km si mixt 21,3litri/100 km. În cazul emisiilor de CO2, acestea au valoarea de 495 g/km. Caroseria masinii are o greutate proprie de aproape 1,7 tone, cu doar 25 kg mai mult decât versiunea coupé.

Toate exemplarele Reventón Roadster sunt fabricate pe linia de productie din Sant”Agata Bolognese, la standarde supreme de perfectiune artizanala si calitate.

Lamborghini a fost cumparata, in 1998, de catre Audi AG, subsidiara a VW Group. În România, modelele Lamborghini pot fi doar comandate, din 2009, prin Porsche România. Momentan, nu exista un showroom si service pentru aceasta marca, abia din 2010 urmând sa fie inaugurata o locatie destinata prezentarii modelului de lux.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. f.race spune

    Lamborghini este o masin isuperba,dar pe criza asta este foarte greu ca cineva sa dea cam 50-60 miliarde de lei vechi pe o bijuterie.Sa nu uitam ca exista si arma suprema Bugatti Veyron de 1001 cp si vit.maxima 437 km/h…dar sa revenim la subiect,eu daca as avea destui ban ias merge pe gallardo orange mi se pare ok si ca pret si ca performante…!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.