Serviciul din Interpol care administreaza baza de date a operelor si obiectelor de arta furate – aproximativ 34.000 de opere impartite in 26 de categorii – organizeaza vizitarea virtuala a obiectelor cautate, pentru a combate traficul si a avertiza comerciantii de arta, informeaza cotidianul Le Figaro. Întreaga pestera a lui Ali Baba n-ar fi ajuns pentru a adaposti o colectie asa mare de obiecte de arta furate.
Chiar si aripile Muzeului Luvru ar fi supraincarcate. Interpolul a oferit marelui public catalogul sau de opere de arta furate de 50 de ani incoace in cele 187 de tari membre ale organizatiei internationale de politie criminala.
Aceasta initiativa, lansata pe 17 august 2009, constituie o premiera mondiala. Ea are ca scop sa semene indoieli in rândul traficantilor de obiecte de arta, dezvaluind la scara mondiala fabuloasele prazi pe care pâna acum le negociau la preturi uriase pe sub mâna. “Trebuie rupta aceasta retea planetara a tranzactiilor ilicite”, anunta Interpolul.
Cu câteva click-uri si dupa completarea unui formular de inscriere pe site-ul Interpol de la Lyon, orice persoana amatoare de frumos poate accesa acest muzeu virtual, plin de minuni fantomatice. În total, aproximativ 34.000 de opere uimitoare – pentru unii, de o valoare inestimabila – sunt impartite in 26 de categorii. Pânze ale unor pictori celebri stau alaturi de statui sau obiecte liturgice foarte rare.
Incunabule, instrumente muzicale unice, bijuterii din aur sau ceramica iesita din negura timpurilor completeaza inventarul. Alcatuita din piese din patrimoniul a 115 tari, colectia Interpolului da ocazia unui tur al lumii mai curând baroc, din Oceania pâna in Lumea Veche, trecând prin Mongolia sau Bhutan. Hotii din muzee n-au scapat niciun colt al lumii.
“Baza noastra de date a fost conceputa initial de politisti pentru omologii lor din serviciile straine care nu sunt specialisti”, declara cotidianului Le Figaro Karl-Heinz Kind, un fost politist german, in prezent sef de echipa la Interpol. “Daca pot fi gasite masini furate datorita numerelor de sasiu inregistrate in bazele noastre de date, problema este mult mai complexa in privinta operelor de arta”, spune politistul.
Fara a face apel la experti in arta pentru a fixa epoca si fara dizertatii asupra stilului unui tablou furat, politistii au trecut in catalog operele furate foarte prozaic, prin descrieri vizuale.
Adica in functie de dimensiuni si forma, de materiale folosite si tehnici utilizate, culori si eventual, scene pe care le reprezinta. Tabloul “Chez Tortoni” de Edouard Manet face parte din operele expuse virtual. În ianuarie 1947, primul furt semnalat de Interpol consta in timbre de mare valoare din secolul al XIX-lea, furate de la un colectionar.
De-a lungul timpului si al furturilor inregistrate, catalogul a devenit un corn al abundentei. “Cele mai vechi piese a caror disparitie este in atentia noastra dateaza cu peste 1.000 de ani i.Hr, precizeaza un ofiter de la Interpol.
Ele au fost furate, printre 15.000 alte obiecte, de la muzeul din Bagdad dupa interventia americana din 2003. Totul a fost jefuit, de la arhive la ghivecele cu flori de plastic, ceea ce complica munca noastra de identificare.”
Peste 2.600 de opere nu sunt de gasit, iar altele fac inca obiectul unei alerte specifice, precum o pretioasa sculptura de fildes si aur din anul 720 i.Hr, care reprezinta o leoaica prinzând un nubian. “Prin difuzarea fotografiilor si a descrierilor fiecarei opere, dar si a obiectelor mai putin cunoscute, comerciantii de arta si colectionarii nu vor mai putea spune “n-am stiut” când se vor face controale, adauga Interpolul.
Din 1999, la patru ani dupa informatizarea catalogului nostru, am distribuit sute de CD-uri, apoi DVD-uri muzeelor, marilor anticari si patronilor de galerii, care ne-au trimis apoi sute de semnalari. Trebuia sa actualizam CD-urile si DVD-urile din doua in doua luni, ceea ce era destul de scump”, precizeaza Interpol. De la deschiderea pentru public a bazei Interpolului, peste 400 de noi utilizatori din 52 de tari s-au conectat si s-au lansat peste 800 de investigatii.
“Accesul publicului este un cutit cu doua taisuri, este de parere un comisar parizian care a dorit sa ramâna anonim. Se poate verifica provenienta unui bun, dar si avertiza un hot ca toate politiile din lume sunt pe urmele lui pentru recuperarea obiectului furat.” Chiar inainte de cresterea importantei sale, noua metoda de urmarire mondiala a hotilor si tainuitorilor de opere de arta a trezit interes in zone nebanuite.
Astfel, unii spera sa foloseasca catalogul politistilor pentru a gasi o parte infima din cele 650.000 bunuri evreiesti furate in Europa in timpul Holocaustului si care fac obiectul unor plângeri. Sau sa ia urma unei pietre extraterestre luate de pe Luna de misiunea Apollo 17 in 1972 si furata din Malta in iulie 2002, incheie cotidianul Le Figaro.