Irlanda, ţara-minune ajunsă în faliment

0

Economia irlandeza este la pamânt iar daca irlandezii vor spune vineri din nou “Nu” tratatului UE acest lucru, potrivit expertilor, ar urma sa coste finantarea datoriei statului alte 200 de milioane de euro in plus, comenteaza ziarul austriac Die Presse.

Pe un santier urias din dreptul radei portului Dublin, unde acum 15 luni se suda, perfora si ciocanea la un proiect de constructii de anvergura, domneste azi o liniste aproape mormântala. Spargerea bulei imobiliare a cufundat economia irlandeza intr-una din cele mai profunde crize de generatii incoace, periferiile capitalei aratând azi ca niste orase de fantome.

Anul trecut, Irlanda era primul stat din zona euro care a fost nevoit sa anunte o recesiune, anul acesta PIB-ul urmând sa se reduca conform prognozelor cu 8,9%, cea mai mare prabusire in cadrul natiunilor vestice industrializate. Irlanda urmeaza sa ramâna inca multa vreme in criza, John Fitz Gerald, director al renumitului “Economic and Social Research Institute” din Dublin, afirmând ca revenirea va avea loc abia dupa ce celelalte state mai importante vor avea din nou crestere, adica dupa 2011.

Efectul spargerii bulei imobiliare a fost identic cu cel din Marea Britanie: prabusirea domeniului constructiilor, credite nerambursabile in valoare de miliarde si prabusirea consumului privat.
Statul a trebuit sa intervina, garantând anul trecut conturile de economii la banci si investind miliarde pentru recapitalizarea celor doua mari banci din tara. Salvarea sectorului bancar a fost posibila doar cu ajutorul ECB (Banca Centrala Europeana), care a furnizat 77% din lichiditatile puse la dispozitie.

Grijile legate de stabilitatea tarii au fost atât de mari pe pietele financiare in primele luni ale anului incât primele de risc pentru datoriile de stat au crescut de patru ori iar daca vineri va urma un alt “Nu” spus tratatului UE, expertii se asteapta ca aceasta sa creasca costurile finantarii datoriei de stat cu peste 200 de milioane de euro.
Guvernul a redus cheltuielile pentru 2009 cu 3,5% din PIB, fiind inceputa deja o dezbatere legat de unde pot fi gasite cele patru miliarde necesare. Aceasta discutie va ajuta prea putin campaniei pentru referendum.

Totodata, somajul creste rapid, de la 12,2 acum la circa 15% prognozate la sârsitul anului. La fel de putin de ajutor este si polemica din jurul “bad bank” (banca de rebuturi, banca rea). Guvernul a prezentat un proiect prin care bancile sa fie eliberate de creditele neperformante si titlurile fara valoare, pentru a putea reveni la afaceri normale.
Suma de 77 de miliarde de euro, la care sunt evaluate valorile transferate in “bad bank”, creeaza nemultumire, 80% din irlandezi fiind de parere ca “bad bank” va servi doar salvarii acelora care au adus toata acesta mizerie peste ei: banci, rechini imobiliari si politicieni corupti.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.