Vârsta, ca stare de spirit

1

Cornel SIMIGHIAN

.

La începutul lunii octombrie, nemeritat de formal, se aniversează Ziua internaţională a persoanelor în vârstă, o categorie de populaţie care, dincolo de piramida demografică a vârstelor, are în afară de specificităţi şi încărcătură spirituală aparte, propriile drame şi, prea des, nemeritatul destin al uitării.

Cine nu crede, măcar de ziua lor, nu are decât să încerce o vizită informală într-un azil de bătrâni, acolo unde, abandonaţi pur şi simplu sau doar moral, ca într-un paradoxal cuib de cuci, venerabilele persoane în vârstă, îşi caută amintiri nostalgice şi vecinătăţi spirituale.

Vremurile ticăloşite pe care le traversăm, greu, scrâşnind din dinţi şi tot strângând cureaua, au transformat profunzimea zicerii după care „Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere!”, în cinicul îndemn graţie căruia „Cine are bătrâni, să-i vîndă!”.

Toate discuţiile despre raportul dintre populaţia activă (cam 47 % din total), din care doar o parte, să spunem 65%, sunt chiar angajaţi, şi populaţia pasivă, asistată social, din care o parte sunt pensionarii, persoanele în vârstă, despre cinismul sec şi lejer nesimţit al celor care încearcă să stabilească cine pe cine duce în cârcă, toate acestea conturează dimensiunea unei societăţi alienate, alterate, devalorizate, care şi-a pierdut reperele morale, respectul de sine, respectul faţă de semeni şi responsabilitatea socială.

„Puţini oameni ştiu să fie bătrâni”, spune filosoful laconic, referindu-se probabil la cei care îmbătrânesc frumos, cei care continuă să creadă că, totuşi, copacii mor în picioare, nu singuri printre alţi abandonaţi, nu înstrăinaţi altor vremuri apuse.

Sec, statistic, de prin anii ’90 se tot constată global o tendinţă de îmbătrânire a populaţiei şi de creştere a speranţei medii de viaţă, iar România nu face excepţie, în prezent fiind înregistraţi 5 milioane salariaţi faţă de 6 milioane pensionari. La fel de sec, sistemul public de pensii solicită 9% din Produsul Intern Brut, respectiv 26% din cheltuielile publice din Bugetul general consolidat.

La Iaşi, singurul judeţ cu spor demografic pozitiv, real, avem înregistraţi peste 212.000 pensionari (din sectorul de stat, din cel agricol şi beneficiarii unor legi speciale), anul trecut înregistrând pensii medii de 587 ROL pentru cei din sectorul de stat şi de 253 ROL pentru cei din sectorul agricol, faţă de un volum de cca 160.000 angajaţi, număr în continuă diminuare. Începând de la 1 octombrie, 18.400 persoane în vârstă din judeţ vor primi pensia socială minim garantată în valoare de 350 ROL, cu o creştere impresionantă, de 50 ROL!

Sigur, costurile sociale ale acestor vremuri păcătoase afectează prioritar cele mai vulnerabile categorii de vârste, copii şi bătrânii, lipsindu-i pe primii de bunici a căror grijă ar trebui să fie doar de a se bucura de nepoţi, şi făcându-le ultimilor un apus amar, al umilinţelor şi privaţiunilor de tot felul. Bătrânii noştri, cei mai prompţi plătitori de taxe şi impozite, fără restanţe la întreţinere, petrec cam jumătate din lună la cozile de la farmacii, în speranţa de a mai prinde medicamentele compensate necesare supravieţuirii, şi cealaltă jumătate la cozile de pe la bănci, pe la CARP, în aşteptarea pensiei următoare.

Ştim că sunt destui tinerii îmbătrâniţi înainte de vreme, blazaţi până la senilitate, legumoşi întristaţi şi abrutizaţi până la retard, la fel cum destui sunt bătrânii tineri, verzi, cu spiritul tânăr şi mintea ageră, cei care confirmă odată în plus faptul că „tragedia vârstei nu e de a fi bătrân, ci de a rămâne tânăr”, cei care mai găsesc destul umor pentru a recunoaşte că „bătrâneţea nu e chiar aşa de rea, când iei în considerare şi alternativele”!

De ziua lor, dar şi în fiecare zi, bătrânii noştri merită cu prisosinţă nu doar o drept cuvenită recunoştiinţă şi deplin respect, ci şi cele mai calde şi sincere urări de sănătate şi zile frumoase, măcar pentru că fiecare dintre noi ne dorim să ajungem la venerabilitatea înţelepţită a acestei vârste…

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Esmyana Martisor spune

    Felicitari calduroase pentru acest articol ce ocroteste la infinit omenia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.