
Etapa a II-a a Programului “Casa Verde” se prelungeşte
Etapa a doua a programului “Casa Verde”, in care au fost depuse pâna la acest moment 77 de dosare, se prelungeste cu 10 zile, a precizat miercuri Alina Clont, responsabil in cadrul Biroului de Presa al Agentiei Fondului de Mediu (AFM).
Potrivit celor mai noi date puse la dispozitie de AFM, pâna la 30 septembrie 2009, au fost trimise 77 de solicitari in cadrul etapei a doua a Programului “Casa Verde”, aproape dublu fata de raportarea din urma cu o saptamâna, când se inregistrasera 37 de solicitari.
În privinta tipului de proiecte pentru care s-au trimis solicitari, purtatorul de cuvânt al AFM a mentionat ca abia dupa data-limita se va cunoaste acest aspect. Aceasta a adaugat ca sumele necheltuite in cele doua etape ale programului “Casa Verde” vor fi reportate pentru etapele ce urmeaza sa fie programate in 2010.
“Casa Verde” reprezinta un program de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme ecologice de incalzire, care utilizeaza energie alternativa (solara, eoliana, fotovoltaica, etc.) ce va costa, in acest an, 310 milioane lei (circa 75 milioane euro).
Potrivit Ministerului Mediului, finantarea proiectelor aprobate se face din Fondul de Mediu. Ghidul privind utilizarea si implementarea sistemelor de energie alternativa a fost publicat in data de 18 mai a.c, in Monitorul Oficial.
Subventia ce va fi alocata fiecarui proiect din suma colectata la Fondul de Mediu pentru taxa auto, este de 80% din valoarea totala, in care este inclusa atât racordarea la sistemul termic, cât si TVA-ul. Finantarea nu trebuie sa depaseasca anumite limite.
Aceasta porneste de la maximum patru milioane lei pentru administratiile locale care deservesc orase sau municipii de peste 100.000 de locuitori si ajunge pâna la 500.000 lei pentru cele cu sub 3.000 de locuitori. Ghidul conceput de Ministerul Mediului se adreseaza autoritatilor administrativ-teritoriale si autoritatilor locale care au in gestiune unitati de invatamânt, camine de batrâni etc, dar si asociatiilor de proprietari.