Ministrul Plăcintă nu dă bani sportivilor, dar îşi „îngraşă” subordonaţii cu prime de merit

Ministrul Sportului şi Tineretului, Sorina Plăcintă, susţine că prin competenţa ei de ministru a decis că subordonaţii săi meritau să fie premiaţi cu sume între 500 şi 5.000 de lei, dar sportivii trebuie să mai aştepte pentru a apuca ziua în care vor primi mai mult de 700 de lei pe lună, scrie Gândul

.
Sportul românesc o duce din ce în ce mai greu, rezultatele sunt puţine, iar una dintre cauze este proasta finanţare. În timp ce sportivii de valoare, campioni sau medaliaţi mondiali şi europeni, trăiesc cu câteva sute de lei pe lună, în minister, funcţionarii o duc bine mersi pentru că şefa lor are grijă de ei şi îi premiază.

Iar primele obţinute de unii directori au fost de 5.000 de lei, iar simplii angajaţi au primit, şi ei, câte 500 de lei. Deşi decizia de a acorda prime a scandalizat toată lumea sportului, ministrul Sorina Plăcintă nu a fost deloc impresionată. Şi pentru că avea dreptul, conform legii, să-şi premieze angajaţii, a făcut-o fără nicio ezitare.

Am considerat că este foarte moral să le dau aceste premieri, pentru că în acest an nu s-a dat nimic pentru angajaţi. Banii erau acolo şi nu se putea face nimic cu ei. De asemenea, cred că prin competenţa mea de ministru am putut decide dacă aceste prime s-au acordat pe merit”, a replicat, tăios, şefa de la MTS, care nu dă explicaţii nimănui:

„Consider că, atâta timp cât totul s-a făcut legal, nu trebuie să dau explicaţii. Premierile s-au făcut în funcţie de munca prestată de angajaţi. Dacă oamenii muncesc acolo unde sunt salariaţi şi îşi fac treaba foarte bine, e normal ca ei să fie premiaţi, cu atât mai mult că suma oferită reprezintă doar o treime din fondurile pentru premieri. Dacă profesorii sau mai ştiu eu cine au probleme în această perioadă, MTS nu poate face nimic în acest sens. Nu pot lua bani din fondurile de premieri şi să le dau în altă parte”.

CITITI SI

Firma ministrului Plăcintă a fost “curăţată” de datoriile la stat

.

Loading...
Citește și
loading...
1 Comentariu
  1. laserul spune

    tOTUL S-A PETRECUT LEGAL, DAR IMORAL.

    PANA IESE LUMEA-N STRADA SI LE DA CU PARUL IN CAP.

    SE PARE CA NU S-AU INVATAT CU MITINGUL DE ACUM CATEVA ZILE, VAD CA IN PERIOADA IN CARE MURIM DE FOAME , EI ARUNCA CU BANI IN STANGA SI-N DREAPTA.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.