Banca Mondială crede că economia Europei de Est se va contracta cu 4,2% în 2009

Economiile celor zece state fost comuniste din Europa de Est in prezent membre ale Uniunii Europene (UE10) se vor contracta cu 4,2% in acest an, urmând ca anul viitor sa inregistreze o crestere de aproximativ un procent, se arata intr-un raport al Bancii Mondiale dat publicitatii miercuri (28 octombrie 2009), transmite Reuters.

Potrivit Bancii Mondiale revenirea economiilor din Europa de Est va fi una fragila si inegala si a cerut guvernelor din regiune sa accelereze reformele structurale pentru a putea consolida relansarea.
Într-un raport trimestrial, Banca Mondiala sustine ca economia statelor din Estul UE ar putea creste cu 3,6% in 2011, mai putin fata de o crestere de aproximativ 3,9% inregistrata in 2008 si expansiunea de 6% din 2007, un rol cheie urmând a fi jucat de cererea venita de la statele bogate din blocul comunitar.

“Cresterea robusta este posibil sa revina doar dupa ce investitiile si exporturile se vor relansa iar increderea in rândul consumatorilor va fi restabilita”, se arata in raportul Bancii Mondiale. “Chiar daca cresterea economica inregistrata in 2010 si 2011 de cele zece state fost comuniste (UE 10) este probabil sa fie mai mare decât cea din vechile state membre (UE 15), diferentialul de crestere va fi mai mic cu aproximativ 1,5% comparativ cu situatia de dinaintea crizei” avertizeaza Banca Mondiala.
Institutia multilaterala sustine ca economiile cu cele mai mari dezechilibre vor fi cele care vor suferi cel mai mult.

Citeste si:  România a exportat cu 21,5% mai puţin grâu şi porumb în primul trimestru, până la 755.367 tone

Majoritatea tarilor est-europene vor inregistra un declin al Produsului Intern Brut cuprins intre 5 si 10%, in timp ce in cazul statelor baltice (Letonia, Lituania si Estonia) ar urma sa se inregistreze o contractie de 15 pâna la 20%. Pâna acum Polonia, cea mai mare economie din estul Europe i, a fost singura tara care a reusit sa evite o contractie a economiei.

De asemenea, raportul Bancii Mondiale subliniaza ca influxurile de capital privat in regiunea Europei de Est s-au diminuat semnificativ. În primele trei trimestre ale acestui an creditele bancare sindicalizate s-au prabusit cu 93% in cazul imprumuturilor publice si cu 80% pentru imprumuturile private. În plus, din fluxurile brute de capital in valoare de 7,2 miliarde de dolari care au mers spre UE 10 in trimestrul 3 2009, aproximativ 6 miliarde de dolari au provenit din emisiunile de bonduri.

Citeste si:  Importurile de vin au depăşit 734.650 hl în primele 10 luni din 2011; exporturile de opt ori mai mici

Creditarea bancara a fost de doar 800 milioane de dolari, comparativ cu 10 miliarde de dolari in trimestrul patru 2007, aceasta inainte ca criza sa loveasca Europa de Est.
Cresterea creditului a fost afectata de cresterea cazurilor de incapacitate de plata si a somajului, peste un milion de muncitori revenind acasa din tari precum Marea Britanie, Irlanda si Spania, iar o revenire la fluxurile mari de investitii inregistrate la inceputul acestui deceniu nu va avea loc imediat.

“Este posibil ca investitiile sa-si revina doar incet, afectate de capacitatile in exces si constrângerile de finantare, pe masura ce bancile din Europa Occidentala si America de Nord vor continua sa inregistreze deprecieri de active si pierderi din credite”, sustine Banca Mondiala.
Raportul avertizeaza ca sectorul financiar din UE 10 are in continuare nevoie de sprijinul bancilor mama precum si de ajutorul guvernelor, in ideea de a reduce riscul unei reveniri a turbulentelor si a sprijini relansarea. În plus, Banca Mondiala cere guvernelor din regiune sa elaboreze planuri de consolidare fiscala dupa ce deficitele bugetare au crescut exploziv si de asemenea pentru reforme structurale in domeniile pietei muncii, educatiei si mediului de afaceri.

Citeste si:  Recuperarea economică a Chinei impresionează întrucât revenirea consumatorilor rămâne evazivă
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata