Registrul Comerţului a fost transferat „pe şest” în buzunarul lui Mihail Vlasov

– Deputatii juristi au aprobat „pe sest” trecerea Registrului Comertului de la Ministerul Justitiei la Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

.
Transferul Registrului Comertului (ONRC) din subordinea Ministerului Justitiei la Camerele de Comert are doua mize importante: banii incasati anual de catre ONRC (aproximativ 40 milioane euro pe 2008) si, in al doilea rand, baza de date cu toate informatiile economice despre firmele care functioneaza pe teritoriul Romaniei.

Practic, veniturile si baza de date ar urma sa treaca din administrarea statului in cea a unei organizatii private. Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comet si Industrie a Romaniei (socrul fostului ministru de Interne Cristian David), abia asteapta ca ONRC sa treaca in subordinea sa. „Din 1990, cand a fost reinfiintat ONRC, timp de 13 ani a functionat in subordinea Camerei de Comert. Transferarea ONRC catre Ministerul Justitiei in 2002 a fost o greseala fundamentala.”, a declarat Mihail Vlasov (foto) pentru Romania libera.
.

„Ruperea” Registrului Comertului de Ministerul Justitiei a fost facuta la secret

.
Deputatii juristi au votat transferul in cel mai discret mod, exact inainte de a fi audiat miercuri seara ministrul interimar Catalin Predoiu, propus pentru un nou mandat la MJ.

Citeste si:  Poşta Română a introdus serviciul ECI de transfer internaţional de bani şi pentru Italia

Proiectul prin care Oficiul National al Registrului Comertului este daruit Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) nu figura pe ordinea de zi, dar a fost pus la solicitarea reprezentantilor PSD±PC si PNL, drept pentru care deputatii PDL au parasit sala de sedinta.

Aceasta, desi proiectul a fost respins de Senat, iar Guvernul a dat un aviz negativ. Principalele argumente ale Executivului au aratat ca trecerea inseamna o concesionare directa a unui serviciu public de interes general, ceea ce contravine Constitutiei (dupa cum a si aratat Curtea Constitutionala intr-o decizie din 2003) si prevederilor comunitare in domeniul achizitiilor publice.

Citeste si:  Fitch a retrogradat 18 bănci spaniole

Cu alte cuvinte, PSD si PNL transforma o institutie publica in entitate privata si o fac cadou, cu tot cu bunurile aflate in proprietate si folosinta (achizitionate din bani de la buget), Camerei de Comert si Industrie, care este o organizatie privata.

Nu in ultimul rand, PSD, PNL si PC au dat Camerelor de Comert exclusivitate in ceea ce priveste organizarea de targuri nationale si internationale ale Romaniei, asigurarea participarii Romaniei la astfel de evenimente in strainatate, dar si organizarea „Topului national al firmelor din Romania” si a altor topuri de anvergura nationala si internationala.

Citeste si:  Noi măsuri privind activitatea de înregistrare la ONRC

In replica, social-democratul Florin Iordache a declarat pentru Romania libera ca trecerea Registrului Comertului in subordinea CCIR ar aduce bani la buget. Lucru doar in teorie adevarat. Potrivit proiectului, taxele percepute pentru operatiunile efectuate de ONRC sunt achitate direct catre Camerele de Comert si doar sumele raportate ca diferenta intre veniturile si cheltuielile ONRC urmeaza sa ajunga la bugetul de stat.

Sursa: România Liberă

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close