Corupţia trage în jos economia Rusiei

În urma cu 7 ani, municipalitatea Moscovei decidea sa demoleze si sa reconstruiasca impresionantul Hotel Moskva, la câtiva pasi de Piata Rosie, oferind contractul de unui dezvoltator imobiliar american.

Afacerea a fost insa anulata in circumstante dubioase, sustin anchetatorii, in favoarea unor interese de afaceri ale unor oficiali si ale crimei organizate. Problemele financiare au intârziat de atunci finalizarea proiectului. Soarta acestui hotel este emblematica pentru problematica cultura de afaceri a Rusiei, noteaza intr-un editorial cotidianul The Washington Times.

O serie de cazuri similare la nivel inalt, in care birocrati, politisti sau oficiali din cadrul sistemului judiciar sunt suspectati de a-si fi folosit autoritatea pentru a exercita presiuni sau a pune bete in roate companiilor straine, au determinat mai multi investitori sa se retraga, cu consecinte sumbre pentru economie. Investitiile straine sunt in scadere cu 22, 9 la suta prin comparatie cu anul trecut, potriv it cotidianului Noviie Izvestia. Doar in a doua jumatate a lui 2008, aproximativ 7 miliarde de dolari au parasit Rusia.

De asemenea, Rusia s-a clasat pe locul 146 dintr-un top de 180 de tari in studiul anual al Transparency International, care masoara coruptia in mediul de afaceri si in guvern, in scadere aproximativ 30 de locuri din 2002. Totodata, Transparency International estimeaza ca mita costa Rusia 300 de miliarde pe an, sau aproximativ 18 la suta din PIB.

Citeste si:  Cum pot fi tratate problemele cu care se confruntă euro

Presedintele Dmitri Medvedev a recunoscut problema, lamentâdu-se in privinta “nihilismului legal” care a corupt sistemul. Într-un discurs major tinut la inceputul acestei luni, Medvedev sustinerea ca fenomenul coruptiei trebuie combatut din mai multe directii, insa o solutie va necesita timp. Pe de alta parte, analistii rusi sustin ca reformele promise au fost extrem de putine.

Potrivit lui Dmitri Simes, presedinte al Nixon Center, un think-tank cu sediul la Washington, si un vizitator frecvent in Rusia, “oficialii de rang inalt rusi nu isi ascund bogatia” si pot fi vazuti purtând ceasuri care costa zeci de mii si chiar sute de mii de dolari. Unul dintre cele mai notorii cazuri penale in desfasurare la Moscova priveste angajati ai guvernului acuzati de faptul ca au fraudat contribuabilii rusi cu jumatate de miliard de dolari si ca folosindu-se de sistemul legal, incearca sa ii pedepseasca pe cei care cautau dreptatea.

Potrivit lui Bill Browder, directorul Hermitage Fund, un fond de acoperire a riscului care a fost la un moment dat cel mai mare investitor strain in Rusia, fraudatori din mediul guvernamental au preluat companii care isi plateau obligatiile financiare, apoi au creat false pierderi pentru a pretinde ulterior deducerea obligatiilor financiare platite.

Saptamâna trecuta, un avocat pentru fondul de acoperire a riscului, Serghei Magnitki, a murit in spitalul penitenciarului din Moscova, dupa ce in anul in care s-a aflat in detentie, inaintea procesului, a pretins ca politia i-a facut propuneri de a-l elibera daca depunea marturie inpotriva Hermitage. Potrivit analistilor, coruptia este atât de raspândita incât chiar si aceia care sunt hotarâti sa combata acest fenomen nu stiu de unde sa inceapa si in cine sa aiba incredere.

Citeste si:  Franţa va restitui 950 milioane de euro Rusiei în contul navelor Mistral nelivrate

În cazul Hotelului Moskva, politica si infractionalitatea merg mâna in mâna. Anchetatorii sustin ca oameni de afaceri cu legaturi strânse cu municipalitatea au primit actiuni majoritare in contractul de reconstructie dupa ce acesta fusese dat unei alte companii, Decorum Group. Afaceristii au adoptat un nume similar celui al firmei anterioare, Dekorum, si au facut un parteneriat cu firma Moscow Development Co. pentru a forma o noua companie numita Dekmos, in actionariatul careia intra Ashot Egiazarian, un cunoscut bancher, membru al parlamentului cu legaturi cu retelele de infractori.

La inceputul anilor ’90, Egiazarian a fondat Banca Nationala a Moscovei, care, potrivit Novaia Gazeta, s-a folosit de contacte oficiale la nivel inalt pentru a deturna zeci de milioane de dolari in fonduri de stat. Curând, banca sa a devenit una din cele mai mari banci din Rusia. Autoritatile municipale din Moscova sustin ca portile Hotelului Moskva se vor deschide in anul 2011, insa aceasta prognoza pare optimista.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner