Finanţare europeană de 15 milioane lei pentru resursele umane din turismul rural

Foarte multe bariere in dezvoltarea unei afaceri in turismul rural autohton apar din lipsa resurselor umane, iar traditionala ospitalitate româneasca nu mai este acum de ajuns, a declarat, joi (26 noiembrie 2009), presedintele de onoare al Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), Maria Stoian.

Joi, la conferinta de lansare a proiectului “Resursa umana, investitie valoroasa in turismul rural”, cofinantat cu 14,803 milioane lei din Fondul Social European (FSE), in cadrul Programului Operational Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane” (POSDRU), Maria Stocian a ANTREC a aratat ca pentru implementarea proiectului, RGIC Consultanta SRL are ca parteneri 11 organizatii, nu numai ANTREC si structurile sale regionale, dar si EOT – Organizatia Nationala pentru Turism a Greciei, alaturi de ANCE – Reteaua Atena de Experti Colaboratori.

Citeste si:  Mugur Isărescu: România este supraîndatorată la nivelul creditelor de consum

Proiectul are o durata de 36 luni si vizeaza configurarea unei retele multiregionale de centre de coordonare a serviciilor de dezvoltare a resurselor umane din mediul rural, lansarea unui program integrat specific destinat managerilor si angajatilor din structurile de primire turistica rurala, precum si actiuni referitoare la cariera si formarea profesionala a somerilor, persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca si a persoanelor ocupate in agricultura de subzistenta din zonele rurale ale regiunilor implicate in proiect.

Potrivit managerului de proiect, Otilia Manta, administrator al RGIC Consultanta SRL, grupul-tinta este format din 2.030 persoane, din care jumatate sunt femei, din zonele rurale ale regiunilor Nord-Vest, Vest, Sud-Muntenia, Centru si Nord-Est. Obiectivul general al proiectului, care beneficiaza de un buget total de 18,130 milioane lei, vizeaza “dezvoltarea resurselor umane din zonele rurale, in vederea accesului si dezvoltarii sustenabile in ocupare, in activitati non-agricole, pe o piata a muncii flexibila si inclusiva”, a spus Otilia Manta.

Citeste si:  6 semnale de alarmă pe care angajatorii le observă în CV-ul tău

“Unul dintre scopurile urmarite este crearea de servicii prietenoase in turismul rural românesc”, a subliniat managerul de proiect, iar administratorul Euro Link Consultants SRL, Panagiotis Moschos, a apreciat ca “obiectivul este atingerea unei stari de bine in turismul rural românesc, concretizata in mai multe locuri de munca, fapt extrem de important in aceste vremuri de criza”.

La conferinta de lansare a proiectului, reprezentanta EOT, Penelope Nompilaki, a vorbit despre antreprenoriat si formele alternative de turism in Grecia, inclusiv despre rolul EOT in crearea politic ilor publice in domeniul turismului si al promovarii tarii ca destinatie turistica. În Grecia, turismul are o contributie de 18% in PIB si de 15,9% la ocuparea fortei de munca. Anul trecut, Grecia a fost vizitata de peste 15,6 milioane de turisti, nivel similar celui atins in anul precedent.

Citeste si:  Preşedintele Băsescu anulează consultările cu partidele, dar le va invita să discute de noul premier
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close