America, NATO şi Europa de Est: nelinişte pe frontul de Est

În pofida unor reasigurari repetate, tarile din Europa de Est sunt ingrijorate in privinta securitatii lor. Principala lor temere este legata de NATO, ai carui oficiali sunt determinati sa elaboreze planuri de urgenta pentru a apara Estonia, Letonia si Lituania, idee avansata de Barack Obama la summitul NATO din luna aprilie.

De asemenea, un exercitiu de amploare militar rusesc desfasurat recent, despre care oficialii sustin ca a culminat cu un fictiv atac nuclear asupra Poloniei, subliniaza vulnerabilitatea regiunii, noteaza publicatia britanica The Economist.
Si cu toate acestea, putine se intâmpla. Oficialii NATO dau vina pe “lipsa de consens”, iar tarile Europei Occidentale, in special Germania si Italia, sunt impotriva a orice care nu este discutat anterior cu Rusia. Unul dintre rezultatele asteptate este un plan generic, care va fi prezentat celor trei state baltice in luna decembrie, fara a vorbi de amenintari specifice.

Citeste si:  Gov't sets up Council on Streamlining Public Spending

Pe de alta parte, nimeni nu se asteapta la un conflict. Însa chiar daca NATO lasa se inteleaga ca nu va mai garanta securitatea tuturor membrilor sai, Alianta poate incuraja prin atitudinea sa unele din pozitiile in privinta carora Kremlinul este dezaprobat, cum ar fi drepturile minoritatilor sau tranzitul spre enclava ruseasca Kaliningrad.
Est-europenii sunt de asemenea nemultumiti in privinta felului in care au fost distribuite doua posturi importante in UE. Germania si Franta au demonstrat ca ele sunt cele care decid politica externa a UE si ca esticii nu conteaza, a declarat un ministru din regiune.

Idealistul Obama a adus un lexicon diferit in politica externa: a intrat in joc realpolitik-ul si a iesit discutia despre valorile comune. Unii vad in aceasta abordare o schimbare benefica de la intimidarile verbale ale administratiei Bush, insa est-europenii sunt nemultumiti sa auda discutându-se atât de mult despre “parteneri” (denumire sub care intra tari extrem de diferite, cum ar fi China si Polonia) si atât de putin despre “aliati”.

Citeste si:  România către Franţa: Lăsaţi-ne să intrăm în Schengen!

O alta temere priveste efectul pe care il are asupra NATO razboiul din Afganistan. Cu cât un succes al NATO in aceasta tara este considerat mai crucial pentru credibilitatea Aliantei, cu atât mai mult statele estice se tem de consecinte daca aceasta actiune va esua, in conditiile in care, proportional, membrii est-europeni ai NATO sunt cei care au ajutat cel mai mult in Afganistan.

Se pot oferi mai multe explicatii, potrivit The Economist. Lipsa de experienta a actualei administratii de la Washington este una. Observatorii europeni si americani vorbesc despre dezorganizare in cadrul Consiliului de Securitate Nationala, ba chiar de o “gaura neagra”, dupa cum se exprima un oficial european.
Unii remarca o dorinta tribala a “obamienilor” de a fi diferiti de “bushieni”: daca ar fi favorizat in trecut Europa de Est, acum noua politica trebuie sa fie mai rece. Altii vorbesc de obiceiul de a prefera o atmosfera prietenoasa deciziilor dure.

Citeste si:  FinMin: Public investments to account for 7pct of GDP in 2010

O parte a problemei este ca e foarte frustrant sa tratezi cu UE si NATO. Vina este a ambelor parti, insa o parte din vina o poarta munca defic itara a personalului care a facut ca summiturile lui Obama cu UE si NATO sa fie si plictis itoare si inutile, considera revista britanica.

Chiar si acolo unde interesele sunt evidente, progresul este lent. La un an dupa ce UE a vorbit pentru prima data de “Parteneriat estic” menit sa impulsioneze relatiile Occidentului cu sase state foste sovietice – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R.Moldova si Ucraina – discutiile despre implicarea americana sunt inca la inceput. O politica mai puternic europeana la Washington i-ar putea face pe est-europeni mai putin tematori in privinta relatiilor SUA cu Rusia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata