Restaurantele nu au cultura angajării unor somelieri în România

1

România nu are inca o cultura a utilizarii somelierilor, desi pâna acum Asociatia de specialitate a pregatit peste 300 de somelieri, toti lucrând in strainatate, a declarat sâmbata (29 noiembrie 2009), Doru Dumitrescu, presedintele Asociatiei Somelierilor din România.

“Asociatia a pregatit peste 300 de somelieri, dar din pacate acestia lucreaza in strainatate pentru ca in România nu exista o cultura a patronilor de restaurant astfel incit sa angajeze un specialist in vinuri, care sa urmareasca atât ce vinuri se achizitioneaza, cât si modul in care sunt folosite acestea in cadrul restaurantului”, a spus Dumitrescu, cu ocazia Trofeului Someleriei.

Trofeul, organizat de Cramele Halewood la Bucuresti a revenit lui Mihaelei Dranca din Suceava, 22 de participanti inscriindu-se in cursa finala. “Acum 40 de ani nici in Italia nu exista o astfel de utilizare a somelierilor, dar daca sunt educati consumatorii, pentru a prefera restaurantele care au astfel de oameni dedicati in exclusivitate vinurilor, atunci si România va ajunge sa utilizeze somelierii in restaurante”, a spus Guiseppe Vacarini, fost preesedinte al Asociatiei Internationale a Somelierilor si unul din cei mai apreciati somelieri la nivel mondial.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. sommelier spune

    Nu toti lucreaza in strainatate, domnule presedinte!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.