Medvedev propune proiectul unui nou Tratat de Securitate Europeană

Proiectul unui nou Tratat de Securitate Europeana a fost publicat duminica, 29 noiembrie, pe site-ul presedintelui rus, Dmitri Medvedev, intarind juridic principala initiativa politica externa a liderului rus, formulata pentru prima data in vara anului trecut, odata cu instalarea lui Medvedev la presedintia Federatiei Ruse.

Principala idee a proiectului consta in crearea de noi mecanisme de securitate, la asigurarea carora ar trebui sa contribuie “toate statele din spatiul euroatlantic si euroasiatic”. Astfel, Kremlinul ii solicita Occidentului sa renunte la proliferarea influentei sale in spatiul postsovietic, pe motiv ca nicio organizatie – Moscova referindu-se, desigur, la NATO – nu poate sa-si consolideze securitatea din contul altora.

Proiectul noului Tratat de Securitate Colectiva, amplasat pe site-ul Kremlinului, consta din 14 articole si proclama drept obiectiv principal crearea unor “mecanisme de cooperare viabile si operative”, in scopul reglementarii disputelor si conflictelor ce pot aparea intre state si organizatii in spatiul desfasurat “de la Vancouver la Vladivostok”, precizeaza cotidianul rus Kommersant.

Citeste si:  Măsurile disperate de represiune ale lui Putin

De altfel, in articolul 10 se mentioneaza ca tratatul este deschis pentru semnare tuturor statelor din spatiul euro-asiatic, precum si organizatiilor internationale, cum ar fi Uniunea Europeana (UE), Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva (OTSC), Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) si Comunitatea Statelor Independente (CSI).
Totodata, articolul 9 precizeaza ca noul document nu trebuie interpretat ca lezând principala responsabilitate a Consiliului de Securitate al ONU, cea privind mentinerea pacii si a securitatii pe plan mondial.

Comentând aparitia respectivului document, oficialitatile ruse au accentuat faptul ca proiectului Tratatului, dat public itatii de Kremlin, rezuma discutiile mai vechi pe marginea crearii unui nou sistem de securitate internationala, a carui importanta fusese subliniata de Medvedev inca in iunie anul trecut, in timpul conferintei de la Evian, deja dupa razboiul din Caucaz. La acea data, partea rusa subliniase ca acest conflict a actualizat propunerea Moscovei privind crearea unor mecanisme de preintâmpinare si de reglementare a conflictelor si razboaielor.

Citeste si:  Egiptul a cumpărat 235.000 de tone de grâu din România şi Rusia

Initial, reactia partenerilor occidentali ai Moscovei, intre care SUA si aliatii vest-europeni din cadrul NATO, fusese una destul de rece, scrie Kommersant, amintind in acest sens criticile mai vechi ale cancelarului federal Angela Merkel.
Îmbratisând ideea crearii unei noi arhitecturi de securitate globala, Merkel declarase atunci ca aceasta ar trebui construita pe baza NATO, care trebuie sa decida “in ce mod sa includa Rusia in aceasta arhitectura”. Critici fusesera formulate si de fostul secretar general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, precum si de reprezentanti ai fostei Administratii americane Bush.

Însa, dupa instalarea la Washington a Administratiei lui Barack Obama, care proclamase “resetarea” relatiilor ruso-americane, pozitia Occidentului fata de propunerile Moscovei au inceput sa se schimbe.
Semnificativa este si declaratia noului secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, potrivit caruia trebuie sa se tinda la o asemenea structura a securitatii euroatlantice, care sa oglindeasca si interesele Rusiei. Însa, cel mai activ sustinator al ideilor lui Medvedev privind semnarea unui nou Tratat de Securitate Europeana a devenit fostul ministru de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.

Citeste si:  Gradul de agresivitate al tumorilor canceroase, descoperit cu ajutorul astronomilor

Tocmai tinând cont de aceasta turnura din relatiile cu Occidentul, Moscova a incercat acum sa-si consolideze succesul, propunând un proiect al noului tratat. “În document sunt stipulate o multime de lucruri noi, intre care principiile de non-agresiune si mecanismele de reglementare a conflictelor”, a precizat pentru Kommersant ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin.

Totodata, Rogozin a subliniat ca daca inainte partenerii occidentali faceau tot posibilul pentru a transfera dialogul privind problemele de securitate militara pe un fagas umanitar, care le permitea sa atace Rusia, acum astfel de discutii, presarate cu acuzatii reciproce, trebuie sa cedeze locul unei ordini de zi pozitive. Se asteapta ca deja marti, 1 decembrie, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, sa prezinte proiectul noului Tratat de Securitate Europeana in cadrul summitului ministerial al statelor membre ale OSCE, desfasurat la Atena.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close