Hidrocentrala Motru împlineşte 30 de ani de la punerea în funcţiune

0

Hidroelectrica va moderniza instalatia ce elimina pierderile tehnologice de apa si infiltratiile de la Hidrocentrala Motru, in 2010, valoarea investitiei ridicându-se la aproximativ 50.000 de euro, potrivit unui comunicat al companiei.

În ultimii doi ani, Hidroelectrica a realizat o serie de lucrari de modernizare a centralei. A fost retehnologizata statia de 110 kV, precum si instalatiile de actionare a vanelor sferice, a regulatorului de viteza si de tensiune de la grupul numarul unu. De asemenea, a fost refacuta etansarea cuvei centralei. În anul 2010 va fi modernizata instalatia de epuisment a centralei (instalatie ce elimina pierderile tehnologice de apa si infiltratiile din centrala).

Hidrocentrala Motru implineste 30 de ani de la punerea in functiune. Amenajarea complexa a cursurilor râurilor Cerna, Motru si Tismana din Subcarpatii Olteniei a inceput in anul 1972. Hidrocentrala Motru este prima treapta energetica din aceasta amenajare. Centrala hidroelectrica Motru are o putere instalata de 50 Megawatti, productia medie anuala de energie situându-se la valoarea de 130 Gigawatti ora. Lucrarile de constructie ale acestui obiectiv au inceput in anul 1973 si au fost finalizate in anul 1979.

Grupurile energetice de la aceasta centrala sunt unice in Romania pentru ca utilizeaza turbine Francis cu turatia cea mai mare, adica 750 de rotatii pe minut. Centrala Hidroelectrica Motru uzineaza apa din lacul de acumulare Cerna, cu un volum util de 124 milioane metri cubi, prin intermediul aductiunii de la barajul Cerna. Apa uzinata de grupurile energetice de la centrala Motru ajunge in cele din urma in lacul de acumulare cu acelasi nume dupa care, prin intermediul unei alte aductiuni, este transportata la centrala hidroelectrica Tismana.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.