Înscrierea unei companii la Registrului Comerţului poate dura şi 11 luni

0

În conditiile in care reglementarile in vigoare prevad ca inscrierea unei companii la Registrul Comertului sa se faca in termen de 3-5 zile lucratoare, s-a ajuns la termene rezolvare a dosarelor de pâna la 11 luni, a declarat, miercuri (2 decembrie 2009) directorul de cercetare si dezvoltare al Reinvent Consulting, Octav Dafinoiu.

“Societatile comerciale in curs de infiintare, precum si cele cu dosare de mentiuni (deschideri¬inchideri puncte de lucru, suspendari-reluari de activitate, cesiuni, schimbari de sedii etc), primesc termene de judecare a dosarelor de peste doua luni, ajungând chiar si pâna la 11 luni, desi legea prevede ca procedura inscrierii la Registrul Comertului sa dureze doar 3-5 zile lucratoare”, a spus oficialul Reinvent Consulting.

Potrivit datelor Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti (ORCTB), peste 10.000 de societati comerciale sunt afectate de intârzierea rezolvarii cererilor lor, iar “blocajul acesta va genera severe consecinte economice si sociale, afectându-ne si in mod direct”, a subliniat Octav Dafinoiu.

În legatura cu aceasta situatie, ORCTB a precizat, la cererea Reinvent Consulting, ca “potrivit Hotarârii Adunarii Generale a Judecatorilor din cadrul Tribunalului Bucuresti, incepând cu data de 5 octombrie 2009, sedintele judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti se desfasoara in fiecare saptamâna, in zilele de luni, miercuri si joi, iar din punct de vedere al dosarelor aferente unei sedinte de judecata, un magistrat urmeaza sa analizeze un numar de 50 de dosare având ca obiect constituirea si un alt magistrat, un numar de 100 de dosare având ca obiect inscrierile de mentiuni”.

Anterior acestei decizii a Adunarii Generale a Judecatorilor din cadrul Tribunalului Bucuresti, dupa cum a spus Octav Dafinoiu, un judecator era nevoit sa solutioneze chiar si 400-450 dosare de mentiuni, in fiecare zi.
Societatile comerciale pot sa ceara devansarea termenelor initiale, prezentând argumente pertinente. Conform site-ului Oficiului National al Registrului Comertului, in momentul de fata sunt inregistrate peste 3.100 cereri de preschimbare a termenelor.

La initiativa Reinvent Consulting, având sustinerea unor organizatii sindicale, precum CNSLR Fratia, BNS si Cartel Alfa, precum si al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), joi, 3 decembrie, incepând cu ora 10,00 comerciantii si persoanele direct afectate de activitatea ORCTB protesteaza in fata Tribunalului Bucuresti.
“Scopul actiunii este de a trage un semnal de alarma asupra blocajului economic ce ar putea lua proportii daca activitatea ORCTB nu revine la normal”, se arata intr-un comunicat al Reinvent Consulting, remis miercuri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.