Kosovo, un posibil model pentru Afganistan?

0

La doi ani dupa declararea independentei celui mai tânar stat din lume (recunoscut de 63 de tari), puterile straine controleaza profund ceea ce se intâmpla in aceasta tara, noteaza cotidianul american The Washington Post, amintind de faptul ca 5 tari membre ale Uniunii Europene (UE) – Spania, Grecia, Slovacia, România si Cipru – nu au stabilit relatii diplomatice cu noul stat, de teama ca acesta sa nu trezeasca gânduri similare in rândul propriilor minoritati etnice.

Aproximativ 14.000 de soldati straini sunt mobilizati in Kosovo penru a mentine pacea, la 10 ani dupa ce au ajuns aici pentru a-i proteja pe kosovari de posibila anihilare din partea Serbiei vecine. În conditiile in care in Kosovo traiesc doar 2 milioane de persoane, calculele indica ca sunt de peste doua ori mai multi soldati straini pe cap de locuitor decât cei deplasati de coalitia condusa de NATO in Afganistan.

Economia kosovara se afla intr-un impas masiv, somajul fiind de 45%, iar majoritatea locuitorilor fiind dependenti de asistenta straina. Noului stat ii lipseste chiar si un cod telefonic de tara, iar telefoanele fixe au numere sârbesti desi Serbia refuza sa ii recunoasca independenta. În ceea ce priveste numerele de telefon mobil, acestea sunt imprumutate din Monaco sau din Slovenia.

Si cu toate acestea, in pofida problemelor, Kosovo este considerat de multi diplomati drept un model credibil de construire a unei natiuni, un indiciu – relevant pentru actuala dezbatere privind Afganistanul – ca un efort hotarât al strainilor poate ajuta la construirea unei tari din cenusa.
De altfel, previziunile care sustineau ca independenta Kosovo va duce la crime din razbunare ale etnicilor albanezi majoritari impotriva etnicilor sârbi, care reprezinta acum 7 la suta din populatie, s-au dovedit exagerate. În acest contex, la inceputul anului viitor, se asteapta ca NATO sa isi reduca efectivele cu o treime.

Chiar si acum, un olandez – Pieter Feith – detine controlul aproape absolut de a bloca deciziile luate de un guvern kosovar vulnerabil, in calitate de Reprezentant Civil International (ICO). O forta de securitate separata, numarând 3.000 de persoane, trimisa de UE, monitorizeaza politia si tribunalele. Între timp, multi kosovari cred ca ambasada americana este cea care conduce de fapt Kosovo din spatele usilor inchise. Pe de alta parte, macararele care se profileaza pe cerul capitalei Pristina constituie centrul unui boom imobiliar sprijinit cu ajutor din strainatate.

Un alt semn imbucurator il reprezinta primele alegeri municipale desfasurate in Kosovo, la mijlocul lunii noiembrie, de la declararea independentei la 17 februarie 2008, in conditiile in care desi au existat câteva incidente violente, alegatorii si-au exprimat votul in pace si nu au existat acuze importante in ceea ce priveste fraudarea alegerilor.
Prezenta la vot a fost estimata la 45%, in crestere de la alegerile trecute din 2007, administrate de Natiunile Unite.

Observatorii internationali au declarat ca au fost incurajati de prezenta mica, dar semnificativa a etnicilor sârbi, care au ignorat un apel la boicot formulat de guvernul de la Belgrad. Cu toate acestea, dupa o izbucnire de entuziasm la declararea independentei anul trecut, nemultumirile in privinta economiei si a guvernului disfunctional au devenit din cei in ce mai mari.
Pe de alta parte, chiar daca isi cunosc problemele, kosovarii sunt de parere ca trebuie sa se bazeze mai mult pe fortele proprii. Din ce in ce mai mult, acestia isi indreapta degetul spre liderii straini acuzându-i ca refuza sa le cedeze puterea.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.