Scandalul Rothstein zguduie Florida

0

Arestarea de catre FBI a fostului avocat Scott Rothstein, sub acuzatia ca a escrocat numerosi investitori cu ajutorul unui sistem piramidal, a zguduit statul american Florida, daunele produse cifrându-se la circa 1 miliard de dolari, scrie Der Spiegel.

Nu cu mult timp in urma, Scott Rothstein trecea drept un avocat de marca in rândul inaltei societati din Florida. Viata lui era una de risipa si de flirtari cu politicieni si staruri. Conform FBI, avocatul, in vârsta de 47 de ani, poseda 20 de automobile de lux, un iaht si parti dintr-o vila de la Miami Beach. Viata de lux a juristului a luat acum un sfârsit abrupt, FBI-ul arestându-l si ducându-l in fata tribunalului.

La prima audiere el si-a facut o aparitie deloc stralucitoare, in blugi si T-Shirt, cu catuse la mâini. În timp ce era escortat in sala de judecata, Rothstein zâmbea si facea semn unui reporter.
Rothstein a pledat “nevinovať. Zâmbetul i-ar putea pieri curând insa. Acuzatiile la adresa sa sunt extrem de grave: profit de pâna la 1,2 miliarde dolari realizat prin promisiuni false, asa cum arata ziarul Miami Herald.

El este acuzat de a fi escrocat numerosi investitori prin intermediul unui sistem piramidal, promitându-le câstiguri mari din compensatii. Asa-zisele câstiguri au fost platite de Rothstein pur si simplu cu banii de la noi investitori. Pentru a-si putea continua escrocheria el ar fi falsificat in masa acte procesuale, inclusiv semnaturi ale judecatorilor.

Escrocheria utilizata de el, numita si schema Ponzi, este cunoscuta, fiind folosita anterior de Bernard Madoff pentru a escroca banii de la investitori. Madoff a fost condamnat in iunie la 150 de ani de inchisoare. Pe lânga escrocarea investitorilor, Rothstein s-a facut vinovat si de alte delicte, informa postul de televiziune CNBC.
Printre altele, acesta a incalcat asa-numita lege RICO (Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Law – Legea pentru organizatiile cu influente mafiote si corupte), aplicata deseori la delictele comise de mafie.

El a mai fost acuzat de spalare de bani si activitati conspirationale. Investitorii din Florida sunt de saptamâni de zile extrem de indignati de acest scandal, printre cei pagubiti aflându-se cetateni prosperi si organizatii comunitare.
Din actele judiciare reiese ca Rothstein este pasibil de o pedeapsa de 100 de ani de inchisoare, fiind foarte posibil ca el sa se declare vinovat. Avocatul lui Rothstein, Marc Nurick, nu a dorit sa comenteze mai departe procedura.

În actele judiciare, informeaza agentia de stiri Associated Press, se mentioneaza ca Rothstein ar fi avut complici care au jucat un rol-cheie in cadrul escrocheriilor, acuzatul platind pe deasupra bacsisuri catre politisti inca neidentificati. Rothstein va fi deferit unui judecator din Fort Lauderdale, lânga Miami.
FBI-ul ii luase urma deja de câteva saptamâni, acesta fugind la sfârsitul lui octombrie in Maroc, dupa care s-a intors la inceputul lui noiembrie in Florida. Politia se asteapta ca acest caz sa fie una din cele mai mari proceduri judiciare pentru escrocherie din istoria SUA, lui Rothstein fiindu-i retrasa intre timp licenta de avocat.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.