Angajaţii instituţiilor Uniunii Europene se pregătesc de grevă

0

Angajatii institutiilor Uniunii Europene iau in calcul posibilitatea de a intra in greva, deoarece guvernele statelor membre ale UE intentioneaza sa blocheze cresterile salariale, sub pretextul crizei economice mondiale, informeaza, joi (3 decembrie 2009), saptamânalul European Voice, care apare la Bruxelles.

Comisia Europeana a stabilit o crestere cu 3,7% a salariilor functionarilor pe anul viitor, luând in calcul salariul mediu al unui functionar public din 8 state membre vest-europene, precum si cheltuielile pe care trebuie sa le suporte un angajat care locuieste la Bruxelles. Propunerea trebuia sa fie aprobata de statele membre ale UE, insa, la prima reuniune interguvernamentala, care a avut loc in aceasta saptamâna, mai mult de jumatate din tarile membre ale UE au respins aceasta initiativa.

Guvernele statelor respective si-au motivat dezacordul prin faptul ca, in mai multe tari membre ale UE, salariile din sectorul public au fost inghetate sau chiar diminuate din cauza lipsei banilor generata de criza economica. Sindicatele salariatiilor de la Bruxelles au amenintat ca, pe lânga declansarea grevei, se vor adresa si instantei europene in competenta careia se afla judecarea unor astfel de cazuri.

În 1972 a mai existat o situatie similara, când, pe fondul crizei petrolului, a fost luata o decizie asemanatoare. Pe de alta parte, majoritatea populatiei Uniunii Europene considera ca functionarii de la Bruxelles au salarii prea mari, o dovada in acest sens fiind faptul ca numarul candidatilor pentru ocuparea unui astfel de post este de câteva ori mai mare decât al posturilor scoase la concurs.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.