Statele îşi vor păstra 5-7 ani participaţiile în bănci

0

Statele si-ar putea pastra detinerile in institutiile financiare, dobândite in timpul crizei financiare, timp de inca 5-7 ani, arata un studiu PricewaterhouseCoopers LLP.

“Este necesar un interval de timp de pâna la 7 ani inainte ca statul sa-si poata vinde participatiile in banci.

Guvernele care au intervenit pentru a sustine institutiile financiare in timpul crizei financiare globale vor fi nevoite sa se pregateasca pentru o implicare pe termen lung, incluzând detinerea de participatii in aceste institutii”, arata raportul Back to the Future al PricewaterhouseCoopers LLP (PwC).
Potrivit firmei de consultanta, complexitatea situatiilor individuale ale institutiilor financiare, conditiile dificile de piata si un climat nefavorabil pentru vânzarea de active vor face din ce in ce mai putin probabila vânzarea detinerilor statului in sectorul financiar pe termen scurt.

“Realist vorbind, pentru foarte multe state vor fi necesari câtiva ani pentru a-si lichida participatiile in institutiile financiare. Nu este deloc nerezonabil sa ne asteptam ca acest proces sa dureze doi sau trei ani, termenul ajungând la cinci sau sapte ani pâna când statele sa poata sa lichideze in totalitate detinerile din sistemul financiar si garantiile aferente.

Pe termen mediu sunt necesare planuri credibile si sustenabile pentru diminuarea deficitului bugetar prin gestionarea datoriei publice ajunsa la un nivel fara precedent, prevenirea unei stagnari economice de durata si prevenirea limitarii optiunilor in privinta politicilor economice”, a declarat Jan Sturesson, Global Government Leader PricewaterhouseCoopers LLP.

La rândul sau, Jeremy Scott, Global Financial Services Chairman, PricewaterhouseCoopers LLP, a apreciat ca guvernele trebuie sa accepte, tinând cont de posibilitatea limitata de a iesi din acest sector, faptul ca vor fi nevoite sa se concentreze pe rolul pozitiv pe care il pot juca “din interior”. “Prin pastrarea unor detineri semnificative in institutiile financiare pe o perioada lunga de timp, statul va fi pus in situatia de a gestiona trei provocari majore:

sa fie perceput drept “bun proprietar” care se concentreaza atât asupra obiectivelor sociale si economice pe termen lung, cât si asupra tintelor financiare pe termen scurt, sa reconstruiasca increderea esentiala pentru functionarea eficienta a sistemului financiar, si sa implementeze planuri credibile pentru a face fata deficitelor bugetare”, a adaugat Jeremy Scott.

Guvernele sunt in fata unei provocari fiscale majore ce are doua aspecte, primul fiind generat de interventiile statului pentru salvarea institutiilor financiare si a recesiunii, iar cel de al doilea fiind legat de consecintele extinderii crizei financiare in afara sistemului bancar si a pietelor de capital, catre domeniul asigurarilor, al economisirii si al industriei auto.

În acest context, raportul PwC sugereaza ca actuala legatura directa a sectorului public cu cel privat are un numar de implicatii care nu se refera doar la salvarea institutiilor financiare dependente de ajutoarele de stat, sau de sectorul bancar perceput acum ca fiind slab. În principal, aceasta legatura directa va avea un rol important de jucat in reducerea deficitului bugetar si de refacere a increderii consumatorilor si a companiilor, atât in guverne, cât si in sectorul financiar.

Cu toate ca etapizarea iesirii statului din actionariatul institutiilor financiare este dificil de prevazut datorita conditiilor de piata, a dificultatilor in evaluarea acestor active si a volatilitatii pietei, raportul subliniaza exemplele de succes ale implicarii statului. Pe baza experientelor salvarii institutiilor bancare in tari precum Suedia, Norvegia si Japonia, si a privatizarilor bancare recente din Europa Centrala si de Est, asteptarile actuale privitoare la vânzarile rapide ale detinerilor statului nu sunt realiste.

Lectia cheie a privatizarilor institutiilor financiare sau a societatilor comerciale derulate in trecut este ca entitatile oferite spre privatizare trebuie sa fie “curatate” inainte de a fi scoase la vânzare. Acolo unde statul nu a nationalizat deja bancile cu probleme, acesta trebuie sa creeze mecanisme pentru a gestiona activele neperformante, ceea ce ar putea include crearea de banci care sa gestioneze active neperformante (“bad banks”) sau a altor vehicule de securitizare a activelor pentru ca atunci când o banca este reintrodusa in sectorul privat sa fie intr-o situatie financiara buna.

Raspunsurile guvernelor din intreaga lume fata de criza financiara au fost diferite, in functie de tipul de implicare ales: furnizarea de linii de credit, oferirea de garantii, achizitionarea datoriilor institutiilor financiare sau a activelor “toxice”, preluarea partiala sau totala a actiunilor.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.