Herta Muller, salvată de scris

0

Herta Muller s-a hotarât sa nu acorde decât un interviu presei internationale – cu exceptia Suediei – inaintea inmânarii premiului, pe 10 decembrie, la Stockholm.

Aceasta pentru a-si cruta fortele si pentru a pune capat unui exercitiu de care ii este teama si care ii displace, scrie cotidianul francez Le Monde, caruia laureata Premiului Nobel pentru literatura i-a acordat un interviu ce a durat in final… doua ore si jumatate.

Herta Muller este o persoana micuta. Pare o pasare palida, acoperita de un penaj negru – pantofi, pantaloni, sacou -, din care rasar doi ochi imensi, deschisi si ingrijorati. Surâzatoare, dar nervoasa, incât toata fiinta sa pare intinsa ca un fir.
“La capatul nervilor”, spune ea, dupa ce a deschis usa apartamentului vast in care locuieste, din centrul Berlinului. Este atât de “epuizata” dupa saptamânile care au trecut de la primirea premiului Nobel pentru literatura, in octombrie, adauga ea, incât “nu mai suporta” sa se auda vorbind. Deloc, precizeaza ea, alunecând usor pe parchetul lustruit.

Nu exista nicio sedinta foto care sa ii aminteasca de interogatoriile de la Securitate, din vremea când locuia in România, ci numai câteva clisee in timpul conversatiei. Dupa ce s-a asezat, scriitoarea a cerut ca interviul sa nu dureze mai mult de o jumatate de ora. “Este impotriva firii mele, precizeaza ea. Mie imi place sa fiu singura si sa scriu. Este viata mea interioara si este munca mea. N- as putea sa ma exprim altfel”.
Peste tot in jurul ei, pe mese, fotolii si chiar pe spatele unor piese de mobilier se afla bucati de hârtie mici cât un ac de siguranta. Cuvinte românesti, decupate din ziare, cu care si-a creat “colajele”, altfel spus, poemele.

Nascuta in 1953 in Banat, regiune germanofona din România, Herta Muller scrie in germana. Ca multi alti compatrioti care doreau sa fuga de dictatura lui Ceausescu, a plecat din România si s-a stabilit in Germania in 1987, dupa ce fusese multa vreme urmarita, hartuita, cenzurata de regimul caruia i se opunea.
Întreaga sa opera (22 de romane si culegeri de poeme dintre care doar 3 romane au fost traduse in franceza, urmatorul fiind prevazut sa apara in octombrie 2010 la Gallimard) poarta amprenta acestei opresiuni care a “facut-o bucati”, spune ea.

“Înca de pe atunci vulpea era vânatoruľ (Seuil, 1990), “Omul este un mare fazan pe pamânt” (Folio) si “Convocarea” (Metailie, 2001) sunt carti stranii si frumoase, potrivit Le Monde, in care descrierea realitatii celei mai prozaice capata aspecte fantastice, deosebit de sugestive. Scriitoarea are o forta de evocare, o intensitate a limbajului uneori uimitoare, care se exprima la fel de bine in scris si vorbit, orice ar spune.
Ca si cum puterea imaginilor care o bântuie ar reusi mereu sa faca sa dispara timiditatea, nervozitatea, teama. Sau ca si cum cuvintele ar trebui sa câstige teren in fata mortii. În final, intâlnirea a durat doua ore si jumatate, subliniaza Le Monde.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.