Şomajul din Spania, sub şocul crizei economice

0

În provincia Castellon, nu departe de Valencia, rata somajului a crescut in decursul unui singur an cu 123%, ceea reprezinta un record national.

În acest context cresc tensiunile dintre spanioli si cetatenii straini, imigranti cu acte in regula, in numar de 35.000, dintre care 24.000 de români. Cotidianul francez Les Echos publica un amplu reportaj pe aceasta tema in editia de vineri, 4 decembrie 2009.

La Castellon de la plana, birourile Servef, echivalentul local al Agentiei de ocupare a fortei de munca, se observa de departe. Nu atât datorita culorilor lor de reperare, rosu si alb, mai degraba discrete, cât din cauza numarului mare de someri care se inghesuie pe trotuar. În interiorul cladirii, putini sunt norocosii care au un scaun pe care sa se aseze asteptându-si rândul. Ceilalti, rabdatori, asteapta in picioare, cu formularele administrative in mâna, incercând sa faca abstractie de galagie.

“Bine ca acum trei luni a fost suplimentat numarul consilierilor. Va inchipuiti cum era inainte! Oricum, ei nu au nimic sa ne propuna, niciun loc de munca …”, spune un tânar.
Pentru cei 180.000 de locuitori ai acestui oras mediteranean, situat la aproximativ 60 km de Valencia, situatia este grava. Cu nu mai mult de 18 luni in urma, ei se laudau ca lucreaza in plin, iar rata somajului varia in jurul a 5%.

În prezent, provincia lor iese din nou in evidenta, cu un record national de crestere a numarului celor ramasi fara un loc de munca: +123% in decursul unui an, cu +13,20% si +11,35% in ianuarie si februarie.
Numai in orasul Castellon, “numaram zilnic câte 50-60 someri in plus, exact atâtia cât intra intr-un autobuz plin”, spune cu parere de rau Carmen Amoros, consilier municipal pe probleme de calitatea vietii si locuri de munca.

Dopata ani intregi de “burbuja inmobliliaria”, cum se numeste aici bula imobiliara, piata autohtona a locurilor de munca este devastata de dezumflarea sa brutala. În luna ianuarie au fost eliberate in aceasta provincie doar 66 permise de constructie, ceea ce reprezinta o cadere de 94% de la un an la altul. Ca urmare, zidari, constructori, arhitecti se indreapta in numar mare spre Servef.

Nici industria locala nu a scapat: specializata pe productia de obiecte ceramice (azulejos), mult cautate de spanioli, ea acoperea 80% din cererea nationala si facuse prin urmare in ultimii ani un numar de angajari in masura sa raspunda la aceasta cerere. Dar inchiderea aproape totala a santierelor din tara a lasat carnetele de comenzi goale. “Întreprinderile din acest sector au rezistat pâna la sfârsitul anului, dupa care au inceput sa lanseze planuri de ajutor social. Niciuna dintre ele nu voia sa aiba rusinea de a fi prima”, povesteste cineva.

Dupa ce a fost depasit pragul psihologic, concedierile au urmat in lant. Prin contaminare, recesiunea se extinde in restul economiei. Consumul scade, lovit de somaj, dar si de pierderea increderii spaniolilor in viitor. Siderati de amploarea recesiunii, chiar si cei ale caror posturi nu sunt amenintate a priori isi reduc cheltuielile pe care le considera de prisos in ideea de a face economii pentru situatia in care ar fi si ei afectati.

Pe caille Mayor, una dintre cele mai aglomerate strazi din Castellon, din vitrine iti atrag atentia o multime de anunturi scrise cu litere vizibile “de vânzare” sau “de inchiriat”. Începând cu agentiile imobiliare, care prosperau in centrul orasului si care acum se inchid una dupa alta.
Printre comercianti, singurul care nu afiseaza o figura trista este proprietarul magazinului Cash Converters, unde lumea sta la coada ca sa schimbe o pereche de patine cu rotile sau un aspirator pentru câtiva bani.
În fata unei asemenea crize, mândria iberica este pusa la grea incercare.

La centrul municipal de actiune sociala, functionarii insarcinati cu acordarea ajutoarelor sociale muncesc cu storurile ferestrelor lasate pentru ca solicitantii sa nu poata fi vazuti din strada. Se lucreaza fara oprire intre orele 9 si 14. “Au fost angajati inca patru functionari, dar tot facem fata cu greu. Ne confruntam in fiecare zi cu situatii dramatice”, spune Carmen Amoros.
Multi locuitori ai orasului Castellon au ales statutul de lucrator independent ca sa devina subcontractant in sectorul constructiilor. Neavând drept la somaj, ei sunt astazi lipsiti de resurse, având adesea de achitat un credit imobiliar.

“Am marit ajutorul social de urgenta cu 35%, ca sa ajunga la mai mult de 1 milion de euro in acest an. Totusi, incasarile fiscale ale orasului au scazut cu 10 milioane de euro, odata cu criza din sectorul imobiliar. Noi vom taia insa, atât cât va fi necesar, din celelalte bugete. Prioritar este ca locuitorii orasului nostru sa-si poata asigura mâncarea”, detaliaza Carmen Amoros.

Referitor la planul de 8 miliarde de euro stabilit de guvernul socialist pentru a finanta lucrarile de infrastructura la nivel municipal si pentru a sustine astfel activitatea, Carmen Amoros spune: “Aceasta masura va da ceva de lucru, aproximativ 8 sau 9 luni, dar ce se va intâmpla dupa aceea? Sau cum se spune pe la noi: A Pan para hoy, hambre para manana! (Astazi avem pâine, dar mâine, rabdari prajite!)”.

Daca asistenta municipala nu este suficienta sau daca fondurile intârzie sa fie deblocate, cei din Castellon se indreapta spre operele sociale ale Bisericii, care continua sa ocupe un loc foarte important in societatea spaniola. Caritas, emanatia sa oficiala, lucreaza in strânsa cooperare cu Primaria si chiar cu serviciul public de ocupare a fortei de munca. În fiecare dintre cele 16 parohii ale orasului, echipe de voluntari asigura serviciul permanent si furnizeaza la rândul lor cele trebuincioase oamenilor, ajutându-i sa-si cumpere mâncare sau sa achite factura la energia electrica.

“Cu ani in urma eram socotiti un refugiu pentru cei exclusi si pentru straini, dar de câteva luni tot mai multe familii spaniole vin sa ne viziteze”, subliniaza Ana Beltran Prades de la Caritas. “Ca sa putem raspunde a trebuit sa lansam o campanie extraordinara de donatii in biserici”, adauga ea. Într-un asemenea context, este greu sa dai dovada de optimism. Enrique Dominguez, insarcinat pe probleme de studii economice la camera de comert, nuanteaza totusi referindu-se la cresterea majora a numarului de someri:

“Având in vedere ca pornim de jos, rata somajului in Castellon continua sa fie putin sub rata somajului la nivel national (n.red.13,9% in trimestrul 4 al anului 2008). Provincia Castellon a dat mereu dovada de dinamism, ea va depasi aceasta criza”. Economistul admite totus i ca somajul va continua sa creasca abrupt cel putin pâna la toamna. Si ca va trebui sa se astepte pâna dupa 2010 ca sa inceapa sa scada.

Ramâne de vazut cum vor rezista pâna atunci locuitorii provinciei Castellon. “Noi spaniolii, stim sa traim cu putin. Ne vom adapta”, da asigurari un sofer de taxi. În aceste imprejurari, universitatea a inaugurat cu putin timp in urma un curs intitulat “Bucataria de criza”, care recomanda numeroase retete pe baza de cartofi! Mai putin anecdotic, traditionala solidaritate familiala care ramâne relativ puternica in orasele provinciei Castellon a facut deocamdata posibila amortizarea crizei.

La fel si alocatiile de somaj. Dar acestea sunt mai mici si se intind pe o durata mai scurta decât in Franta, noteaza Les Echos. Iar functionarii de la serviciile sociale se tem de momentul in care la ghisee se vor infiinta primii solicitanti de locuri de munca, ajunsi la sfârsitul perioadei de acordare a dreptului la ajutor de somaj.
În unele cartiere se povesteste deja, printre vecinii ingroziti, cum nefericitii in cautare de mâncare rastoarna noaptea pubelele supermarketurilor. “Si nu sunt numai oameni fara locuinta, sunt chiar si tati de familii!. Asa ceva se vede pentru prima oara pe aici!”, spune un locuitor din centrul orasului.

Revenirea la somajul in masa risca mai ales sa atâte tensiunea dintre spanioli si lucratorii imigranti straini. Acestia au venit in provincie, atrasi de cresterea economica. La 1 ianuarie 2000, Spania numara 900.000 de straini cu acte in regula si 4,5 milioane, sapte ani mai târziu. La Castellon sunt inregistrati 35.000, adica 20% din populatie. Si printre acestia, nu mai putin de 24.000 de români! Motiv pentru care guvernul de la Bucuresti a deschis anul trecut un consulat, iar locuitorii, nu neaparat fermecati, i-au dat orasului lor nume le de “Bucuresti 2”.

Atâta vreme cât un loc de munca cu norma intreaga le asigura tuturor un salariu la sfârsitul lunii, coabitarea dintre cele doua comunitati a existat fara probleme. Fiind angajati ca zidari sau ca femei de serviciu, pe posturi pe care spaniolii le dispretuiaiu, românii se integrau incet incet si participau chiar la boom-ul imobiliar devenind proprietari. Loviti masiv de somaj, ei nu mai pot sa-si plateasca ratele ajunse la scadenta.

Unii au preferat sa se intoarca acasa, dar cei mai multi au hotarât sa ramâna in Spania. Si se imbrâncesc si ei la coada in fata agentiilor pentru locuri de munca sau la Caritas, fapt care provoaca, nu rareori, nemultumirea spaniolilor. “Suntem nevoiti sa reamintim cu regularitate ca românii au aceleasi drepturi ca si spaniolii. Deocamdata, eforturile noastre pot sa aplaneze conflictele. Dar criza se eternizeaza si nu stiu ce se va mai intâmpla”, mai spune Carmen Amoros, citata de Les Echos.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.