Procesul Amandei Knox, afacere de stat între Italia şi SUA

0

Amanda Knox si Raffaele Sollecito sunt “vinovate” de uciderea studentei britanice Meredith Kercher – aceasta a fost sentinta pronuntata de Curtea cu Juri din Perugia in noaptea de 5 decembrie 2009.

Tânara americana va trebui sa ispaseasca o pedeapsa cu inchisoarea de 26 de ani, in timp ce Sollecito a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare. Curtea i-a considerat vinovati de uciderea si comiterea de violente asupra lui Meredith, la 1 noiembrie 2007.
Amanda si Raffaele vor trebui sa verse un milion de euro tatalui si un milion de euro mamei lui Meredith, precum si 2 milioane 400.000 de euro fratilor. Procesul Amandei devine insa o afacere de stat, noteaza agentia italiana Il Velino si ziarul La Stampa.

Secretarul de stat al SUA Hillary Clinton s-a declarat duminica, 6 decembrie, dispusa sa verifice daca exista cu a adevarat, asa cum afirma senatoarea Maria Cantwell “semne de intrebare serioase privind functionarea sistemului judiciar italian” si daca “este posibil ca antiamericanismul sa fi poluat procesul”, citeaza La Stampa.
Aceasta este o luare de pozitie neobisnuita, potrivit ziarului, care pune afacerea Konx pe lista altor faimoase contencioase juridice dintre Italia si SUA, cu deosebirea ca obiectiile fata de procesul de la Perugia ating nervul cel mai descoperit al dezbaterii din Italia privind justitia si indirect, procesele intentate premierului Silvio Berlusconi.

Pâna acum, Italia si SUA s-au ciocnit in salile de tribunal pentru cazuri politice. În 1998, a fost vorba de tragedia de la Cermis, cu cele 20 de victime ale unei telecabine doborâte de un avion Prowler al puscasilor marini. În 2007, a fost vorba de judecarea soldatului american Mario Lozano, care l-a ucis in Irak pe agentul SISMI – serviciul militar de informatii italian -, Nicola Calipari. Cel mai recent este procesul intentat unor agenti ai CIA care l-au rapit la Milano pe imamul egiptean Abu Omar, la 17 februarie 2003. Este vorba de procese politice care graviteaza in jurul respectivelor “suveranitati” nationale ale celor doua tari.

În cazul Amandei insa, Departamentul de Stat al SUA si-ar aroga dreptul de a verifica insasi functionarea justitiei italiene, declarându-se dispus sa-i asculte pe cei care ridica aceasta ipoteza – foarte grava, potrivit La Stampa -, ca “nu existau probe suficiente pentru a determina un juriu impartial sa concluzioneze dincolo de orice indoiala rationala ca Amanda s-ar face vinovata”. Din moment ce justitia este una dintre unitatile de masura ale functionarii unei democratii, suspiciunea merge drept in miezul problemei italiene.

Procesul intentat lui Knox este numai ultimul dintr-o serie de procese care au lasat opiniei publice italiene gustul amar al indoielilor. Trei cazuri celebre – procesul intentat lui Annamaria Franzoni pentru uciderea fiului ei la Cogne, procesul impotriva lui Alberto Stasi pentru uciderea logodnicei sale Chiara Poggi si cel de la Perugia – au in comun elemente similare.

În primul rând confuzia anchetelor; probe care sunt culese apoi schimbate si aceasta in timp ce procesul este in curs. Cutite, sutiene, pijamale, biciclete, papuci cu talpa de lemn si computere care intra si ies din scena in chip de fundaluri interschimbabile in loc sa fie elemente certe de acuzatie. Obiecte totemice pentru public care, in final, s-au dovedit probe indiscutabile.

În lipsa unor certitudini, procesul italian s-a refugiat adesea in construirea de teoreme: vinovatul nu este cel care a facut rau indiscutabil, ci cel care ar fi putut sau dorit sa-l faca. Se naste aici uzul si abuzul de “profiluri” psihologice, depresia nerecunoscuta de Annamaria la Cogne, obsesiile ascunse de Alberto Stasi si violenta demna de o bacanala dezlantuita de Amanda. Toti facându-se vinovati deoarece “sunt inclinati sa fie”, in loc sa se dovedeasca indicutabil ca sunt asa de catre fapte.

Psihologizarea procesului tinde sa judece personalitatea – si cât de departe este aceasta judecata de cea rasiala?, se intreaba La Stampa – si sa creeze prin urmare “monstri”, cu consecinta de a suscita in rândul publicului un raspuns emotional, o divizare radicala, intre aparatori si acuzatori. Aceasta “chibitare” a publicului este poate, in termeni sociali, consecinta cea mai devastatoare a proastei functionari a justitiei italiene.

Pâna aici a fost cazul Knox. Dar cum sa nu vezi ca falimentul atâtor procese penale arunca indoieli si asupra preocedurilor “politice”? O tara care nu reuseste sa faca dreptate certa unor doi cetateni comuni, cu ce autoritate il va putea judeca pe premierul sau? Atentia Departamentului de Stat trebuie tratata cu toata seriozitatea, crede La Stampa. Se risca expunerea in ochii comunitatii internationale a unei fragilitati a sistemului italian si deschiderea unei serii de “matriosti”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.