În 2012, BNR va primi 300 de tiruri pline cu euro pentru a renunţa la leu

0

România se pregăteşte din timp pentru adoptarea monedei europene în 2015. Nu prin declaraţiile optimiste ale oficialilor, care să le contracareze pe cele pesimiste ale unor analişti financiari străini, ci prin aducerea în ţară a noii monede, într-o cantitate mai mare, peste doi ani.

.
„În 2012-2013 vor fi aduse în ţară 300 de trailere cu bancnote euro şi nu mai puţine trailere cu monede. Angajaţii de la Casieria Băncii Naţionale a României se pregătesc încă de pe acum pentru adoptarea monedei europene în 2015”, au declarat surse bancare apropiate BNR.

Aducerea din timp a banilor este necesară pentru a evita problemele în momentul retragerii de pe piaţă a unei cantităţi mari din vechea monedă. Sursele citate au explicat că procesul va fi foarte dificil, de aceea este necesară luarea acestor măsuri din timp.

Înainte de a putea folosit moneda unică europeană în loc de leu, România trebuie să respecte o serie de condiţii, printre care o variaţie a monedei naţionale mai mică de 15%, o inflaţie cu cel mult 1,5% mai mare decât media celor mai mici trei inflaţii din UE, un deficit bugetar de cel mult 3% din PIB şi o datorie publică de cel mult 60% din PIB.

Dacă printre avantajele adoptării euro se numără eliminarea riscului valutar, de exemplu, printre dezavantaje se numără posibila scumpire generalizată a preţurilor, prin rotunjirea preţurilor în urma conversiei din lei în euro în favoarea comercianţilor. Această scumpire a declanşat de altfel proteste de stradă în state precum Franţa, Germania sau Italia.

Sursa: Gândul

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.