Lucian Croitoru: Creşterea în România, posibilă doar cu politici economice coerente

1

Creşterea economică în România se va relua atunci când vor exista politici economice coerente, a declarat, joi (10 decembrie 2009), consilierul personal al guvernatorului Băncii Naţionale, Lucian Croitoru.

‘Cred că o reluare a creşterii economice mondiale depinde foarte mult şi de cum este organizat sistemul financiar şi de politicile economice. Şi în România, creştearea economică se va relua când vor exista politici economice coerente.
Dacă FMI nu dădea bani României puteau fi găsite resurse, dar cu probleme care s-ar fi transferat în sistemul bancar. Dacă nu exista acordul cu FMI, leul s-ar fi putut deprecia până la 6 lei pentru un euro, într-un interval de timp foarte scurt’, a reafirmat Croitoru opinia sa despre importanţa acordului cu Fondul.

Croitoru a subliniat că aceasta a fost ‘înţelepciunea guvernului PSD-PDL de a apela la Fond, înainte ca cursul să se ducă la un nivel de la care nu ar mai fi putut reveni’. Consilierul guvernatorului Mugur Isărescu consideră că actuala criză financiară şi economică a fost provocată de trei factori. ‘Criza a fost cauzată de tei actori principali – politicienii, cărora li se datorează creditele proaste, de autorităţile monetare care au creat lichiditatea abundentă şi de reglementatori care au rămas în urma pieţelor’, a explicat Croitoru.

Actuala criză a fost cauzată de un defect fundamental al capitalismului. Orice deteriorare a libertăţii pieţelor ar fi o mare greseală în momentul crizei, iar o soluţie pe termen lung la problemele actuale este creşterea economică susţinută, a arătat consilierul din BNR.

‘Marea provocare astăzi o constituie asigurarea unui echilibru bun între libertatea pieţelor şi reglementări. România a fost subiectul unor interenţii în economie iar o intervenţie necesită alte cinci reparaţii. În România, noi ştim, statul s-a băgat în prea multe lucruri şi de aceea ne aflăm unde suntem azi. În ultimii doi ani, statul român s-a implicat într-un mod absolut elegant în economie şi a avut o implicare minimală. A dat unele facilităţi, a încheiat acordul cu FMI şi atat. A fost o implicare minimală şi bine a făcut’, a arătat Croitoru.

Va fi necesară o lungă perioadă de timp pentru ca România să ajungă la standardele economiei europene, consideră Lucian Croitoru. ‘România va converge în zeci de ani la Uniunea Europeană, doar dacă va relua consumul, dar acesta nu poate fi reluat decât prin reluarea creditării., dar o altfel de creditare’, subliniază Croitoru.

Acesta a explicat că marea lecţie a acestei crize este că vom învăţa că ‘nu pieţele libere şi proasta administrare a capitalismului duc în final la o criză profundă, ci o implicare excesivă a statului’.
Reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek, a declarat că Fondul nu este dispus să modifice ţinta de deficit stabilită pentru România, de 5,9 la sută din PIB, pe care o consideră ‘destul de ridicată’, chiar dacă actuala criză afectează puternic economia românească, a cărei scădere este aproximată în jurul a – 8 la sută din PIB, în 2010.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. basescu spune

    „‘România va converge în zeci de ani la Uniunea Europeană, doar dacă va relua consumul, dar acesta nu poate fi reluat decât prin reluarea creditării., dar o altfel de creditare”

    din seria sa vorbim vorbe.
    amice, lasa naibii consumul si faceti ceva pt productia interna pe care diferitele guverne au distrus-o sau vandut-o!
    ce o intelege croitorul prin „o alta creditare” nu stiu, dar daca e vorba de zeci de ani, incep eu sa inteleg ce inseamna „o alta tara”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.